Atenție români! Au apărut în spaţiul public persoane care pretind că sunt reprezentanți ai Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) care contactează cetăţenii fie prin email, fie telefonic, oferind recomandări de investiții şi solicitând, în acelaşi timp, plata unor sume de bani, informează instituția.
„Dacă aţi fost contactaţi de astfel de persoane trebuie să ştiţi că Autoritatea de Supraveghere Financiară nu iniţiază astfel de demersuri nici prin email, nici telefonic, nu oferă sfaturi de investiţii, nu solicită sume de bani şi nici date cu caracter personal”, se arată în comunicatul emis de ASF.
Cum ne protejăm
Pentru a ne proteja de astfel de iniţiative frauduloase, Autoritatea spune că trebuie să abordăm cu precauţie orice telefon sau email pe care îl primim şi să verificăm întotdeauna adresele de la care am fost contactaţi. Cei care apelează la astfel de metode ilegale pot clona website-ul ASF şi pot altera informaţiile originale.
„Website-urile nou create pot fi foarte convingătoare, întrucât conţin elemente de identitate vizuală similare cu cele reale şi includ anumite link-uri şi informaţii de contact copiate de pe website-ul oficial al Autorităţii.
Pentru a vă asigura că un website este autentic, verificaţi adresa (URL) care apare în bara de adrese din partea de sus a paginii web”, mai scrie ASF.
Telefoanele vin din străinătate
Pentru a depista dacă aţi fost contactat în mod fraudulos, supraveghetorul menţionează că de obicei apelurile telefonice primite sunt de la un număr de telefon mobil care aparţine altui stat, că adresa de email este a unui cont de tip Hotmail, Yahoo, Gmail etc., că de multe ori comunicările în scris conţin greşeli gramaticale sau de ortografie, că adresa website-ului şi/sau denumirea contului de reţea socială pot conţine mici modificări faţă de cele oficiale, ca de exemplu semne de punctuație suplimentare.
„ASF a adoptat o serie de măsuri pentru a împiedica copierea şi utilizarea în mod fraudulos a adreselor de email ale angajaților, însă există posibilitatea ca persoanele care apelează la metode ilegale să vă inducă totuși în eroare. Pentru a vă proteja de tentativele de fraudă, nu furnizați nicio informație personală în urma unui apel primit şi nu apelați înapoi folosind datele de contact pe care le furnizează apelanții”, mai transmite ASF.