Codul Rutier a adus schimbări substanțiale, după modificările făcute la începutul anului 2023, în privința regulilor de circulație pe drumurile publice. Una dintre cele mai importante este cea care se referă la retragerea permisului de conducere de către polițiști în cazul în care există indicii clare că șoferul respectiv a consumat băuturi alcoolice.
Astfel, permisul de conducere va putea fi retras de către agenții de la Poliția Rutieră în cazul în care acesta are probe sau indicii temeinice că un şofer a consumat alcool sau substanţe interzise, iar acesta refuză testarea în vederea stabilirii concentraţiei de alcool pur în aerul expirat sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive.
Se poate retrage permisul până la ora 8 a zilei următoare
Polițistul poate dispune de retragerea permisului auto „până la ora 8 a zilei următoare, dar nu mai puțin de 12 ore. (art. 22 ^1, alin. (1) din Codul Rutier). În acest caz, titularul permisului auto va primi o dovadă înlocuitoare a carnetului, însă fără drept de circulație.
Aceasta va cuprinde atât data, ora și locul unde a fost încheiată, cât și datele polițistului rutier. În ceea ce privește posesorul carnetului de conducere, acesta își va oferi datele personale (nume, prenume, cod numeric personal, domiciliu/reședință, număr și serie a cărții de identitate). În acest act se vor însemna, totodată, perioada retragerii și motivul dispoziției.
Permisul de conducere va fi reținut la serviciul poliției rutiere de pe teritoriul căruia a fost constatată contravenția, chiar dacă titluarul permisului are domiciliul în alt județ, până la restituire, anulare, dispunerea de interdicție de a conduce sau introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, urmând ca după acest moment să se trimită serviciului poliției rutiere de pe teritoriul unde titularul este avut în evidența autorităților.
Serviciul poliției rutiere de pe raza unde s-a săvârșit contravenția efectuează imediat mențiunea privind retragerea permisului de conducere în evidența documentelor reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule.
1200 lei amendă dacă nu ai adresa corectă în permis
O altă modificare vizează actualizarea documentelor privind identificarea mașinii și a proprietarului acesteia. Codul Rutier prevede acum că polițiștii pot sancționa cu amenzi de 1.200 lei dacă apar modificări în legătură cu datele de identificare ale proprietarului, și anume schimbarea de domiciliu, și acestea nu sunt operate și în actele mașinii.
Dacă până acum șoferii nu erau obligați să facă acest lucru, odată cu noul amendament adăugat în Codul Rutier acest lucru trebuie făcut în termen de 30 de zile de la data la care intervenit modificarea.