A rămas fără permis pentru 90 de zile. În timpul controlului, șoferul a refuzat să ia la cunoștință despre procesul-verbal întocmit și a devenit agresiv. Polițiștii au încercat să îl testeze pentru consum de alcool și droguri folosind aparatele specifice. În acel moment, tânărul a aruncat cu kitul pentru testarea antidrog în fața unui polițist, provocându-i leziuni la nivelul feței.
I s-a deschis dosar penal și a rămas fără permis permis de conducere
Ulterior, șoferul a încercat să fugă de la locul incidentului, dar a fost prins și imobilizat în scurt timp. În timpul operațiunii de imobilizare, tânărul l-a mușcat de mâna dreaptă pe unul dintre polițiști.
Șoferul a fost condus la sediul poliției, unde a fost supus testelor pentru consum de alcool și droguri. Rezultatele au indicat că acesta nu consumase substanțe interzise sau alcool. Cu toate acestea, comportamentul agresiv al bărbatului a condus la deschiderea unui dosar penal pentru ultraj.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj au oferit mai multe informații într-un comunicat.
„Poliţiştii au procedat la testatarea cu aparatele alcooltest şi Drugtest, moment în care, tânărul ar fi aruncat către unul din poliţişti cu kitul pentru testare Drugtest, provocandu-i leziuni în zona feţei. Ulterior, tânărul a încercat să fugă, fiind prins şi imobilizat de poliţişti. În timpul imobilizării, tânărul ar fi muşcat, de mâna dreaptă, un alt poliţişt”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
Totodată, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a dispus să facă verificări cu privire la modul de intervenţie al poliţiştilor.
Poliția Română a desfășurat controale la nivel național
Amintim că aproape 450 de șoferi au rămas fără permis auto. Polițiștii au organizat 397 de acțiuni și au răspuns la 2.484 de solicitări, dintre care 2.159 au fost primite prin apeluri la 112. În urma activităților desfășurate, au fost constatate peste 6.300 de contravenții, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare totală de peste 3,4 milioane de lei.
De asemenea, au fost identificate 13 persoane urmărite la nivel național și internațional, împotriva cărora au fost luate măsuri legale, iar în alte cazuri s-au dispus 26 de măsuri preventive.
Polițiștii rutieri au intensificat controalele în trafic, constatând 92 de infracțiuni la regimul circulației. Aproape 450 de șoferi au rămas fără permise auto, cele mai frecvente motive fiind viteza excesivă (201 cazuri), consumul de alcool (34 cazuri) și substanțe interzise (12 cazuri). În plus, au fost retrase 220 de certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor de prevenire, au fost efectuate 2.605 testări cu aparatele etilotest și 113 verificări pentru depistarea șoferilor sub influența substanțelor psihoactive.