Ți se suspendă permisul auto dacă refuzi testarea cu aparatul DrugTest
Ordonanța de Urgență privind suspendarea permiselor auto pentru refuzul testării cu DrugTest ar putea genera abuzuri și ar putea conduce la apariția unor „Garcea” în rândul polițiștilor.
Una dintre prevederile controversate ale acestui act normativ include obligația polițistului rutier de a testa șoferii pentru consum de alcool și droguri în cazul în care observă în mașină sticle de băutură sau alte semne de consum de substanțe interzise.
Cosmin Andreica, liderul sindicatului polițiștilor Europol, a fost întrebat cum a reușit să introducă o propunere controversată în această ordonanță, precum obligația de a testa șoferii care au în mașină sticle de băutură. Aceasta a răspuns că „Garcea este puțin spus”.
Am putea ajunge la situaţii absolut absurde. Şoferii care merg cu maşina la un centru de reciclare, pentru a-şi lua înapoi garanţia de câte 50 de bani pentru recipientele sau sticlele goale de băuturi, vor ajunge să fie opriţi de oamenii legii şi testaţi imediat cu aparatul etilotest.
„Vorbim despre niște aberații gândite la începutul lunii octombrie care iată produc efecte acum. Este vorba despre obligația impusă prin lege ca polițistul rutier, dacă vede în interiorul autoturismului un recipient de alcool, gol sau desfăcut, să fie obligat să supună șoferul la testarea etilotest.
De aici putem vorbi despre tot felul de situații ipotetice (…) De aici putem ajunge de la o extremă la alta: Șoferii să fie opriți în timp ce își duc copiii la școală și să stea să fie testați, conducătorii auto profesioniști și așa mai departe”, a explicat el.
„Această obligație a polițistului, da, dacă există acele sticle, îl obligă să verifice și prin intermediul etilotestului dacă conducătorul auto se află sub influența băuturilor alcoolice”, a confirmat Cosmin Andreica.
La rândul său, Monica Tatoiu consideră că aceasta este „o formă de a le permite polițiștilor să îți invadeze mașina”.
„Eu am suspiciuni rezonabile că asta este o formă de a le permite polițiștilor să îți invadeze mașina – că el trebuie să intre, să inspecteze mașina. Până acum legea spune că trebuie mandat să te percheziționeze.
Treptat, de la Legea siguranței naționale – aia cu abuzurile, care a fost stopată, se încearcă să se dea instituțiilor de forță mai multe drepturi decât prevede o constituției democratică”, a spus femeia de afaceri.
OUG respectivă s-ar putea schimba
Printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului (OUG), s-a impus testarea șoferilor cu DrugTest și suspendarea permiselor auto pentru cei cu rezultate pozitive, înainte de confirmarea prin analize de sânge. În trecut, șoferii din România puteau solicita analize de sânge pentru a-și dovedi nevinovăția, însă acum acest lucru nu mai este atât de ușor. Ca urmare, peste o sută de mii de români cer modificarea legislației, lansând o petiție online în acest sens.
Poliția Rutieră efectuează teste rapide de screening sau de orientare, care nu sunt la fel de precise ca analizele efectuate la INML sau IML. Anul trecut, peste 1.200 de teste DrugTest au produs rezultate fals-pozitive, semnalând erori în funcționarea aparatului.
Mai sunt necesare clarificări privind OUG-ul inițiat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Guvernul României a modificat legislația pentru a preveni tragedii precum cea din vara trecută de la 2 Mai. Mai multe puteți citi aici.