Rămâi pe loc fără permis de conducere. Românii care nu vor mai fi niciodată șoferi

permis de conducere, carnet, sofer

SURSA FOTO: Pexels

Este obligatoriu pentru toți cei care au permis de conducere. Potrivit legii din România, sunt impuse mai multe condiții stricte atât pentru obţinerea permisului auto, cât şi pentru reînnoirea acestuia.

Toți cei care au un permis de conducere trebuie să respecte mai multe condiții stricte atât pentru obţinerea documentului, cât şi pentru reînnoirea lui. Codul Rutier arată în mod clar despre ce este vorba.

Este obligatoriu pentru cei care au permis de conducere

Conform normelor minime din 31 august 2010, privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, conducătorul auto trebuie să:

  • aibă o acuitate vizuală de cel puțin 0,8 la ochiul cu cea mai bună vedere;
  • de cel puțin 0,1 la celălalt ochi, fie fără corecție, fie cu ajutorul ochelarilor sau lentilelor de contact.

Mai mult decât atât, corecţia vizuală trebuie să fie realizată fie prin ochelari cu dioptrii de maximum plus 8, fie cu lentile de contact, în cazul în care este necesară.

De asemenea, Codul Rutier impune și cerințe referitoare la câmpul vizual al șoferilor.

Mai precis, câmpul vizual orizontal al conducătorilor auto trebuie să fie de minimum 160 de grade la ambii ochi.

Este prevăzută și o extensie de cel puțin 70 de grade în stânga și în dreapta, precum și de 30 de grade în sus și în jos.

Persoanele cu deficiențe de sensibilitate la contrast sau care suferă de diplopie nu sunt eligibile

Trebuie menționat că persoanele cu deficiențe de sensibilitate la contrast sau care suferă de diplopie nu sunt eligibile pentru eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere, conform acestor reglementări.

După o pierdere importantă a vederii la un ochi, trebuie să existe o perioadă suficientă de adaptare de minimum 6 luni. Pe această perioadă se interzice conducerea autovehiculelor.

După această perioadă, conducerea se permite numai în urma unui aviz favorabil din partea specialiștilor oftalmologi și a experților auto.

Mai mult, permisele auto nu sunt eliberate sau reînnoite pentru conducătorii auto care prezintă afecțiuni sau anormalități ale aparatului locomotor care fac periculoasă conducerea unui autovehicul.

SURSA FOTO: Dreamstime

Permisele nu sunt eliberate sau reînnoite șoferilor care suferă de afecțiuni neurologice grave

Permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite șoferilor care suferă de afecțiuni neurologice grave. Este exceptat cazul în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat.

Amintim că acestea sunt documentele necesare pentru schimbarea permisului expirat sau pierdut:

  • Cererea de schimbare a permisului.
  • Actul de identitate original.
  • Dovada plății taxei de schimbare a permisului auto.
  • Permisiunea de conducere expirată. Fișa medicală care atestă aptitudinea medicală a titularului pentru conducerea vehiculelor din categoria corespunzătoare.

Noul permis va avea o valabilitate de 10 ani

Trebuie menționat că noul permis va avea o valabilitate de 10 ani, începând de la data eliberării. În cazul persoanelor care au pierdut carnetul de conducere sau acesta s-a deteriorat, fișa medicală nu mai este necesară.

În acest caz, este eliberat un duplicat al permisului cu aceeași valabilitate ca a celui pierdut sau deteriorat. Aceeași procedură se aplică și în cazul schimbării numelui.

Taxa de preschimbare a permisului auto în 2024 este de 89 de lei. Aceasta poate fi achitată online astfel:

  • prin intermediul platformei ghiseul.ro;
  • la terminalele SelfPay, CEC Bank și BCR.