Aproape 450 de șoferi au rămas fără permis auto. Polițiștii au organizat 397 de acțiuni și au răspuns la 2.484 de solicitări, dintre care 2.159 au fost primite prin apeluri la 112. În urma activităților desfășurate, au fost constatate peste 6.300 de contravenții, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare totală de peste 3,4 milioane de lei.
Aproape 450 de șoferi au rămas fără permis auto
De asemenea, au fost identificate 13 persoane urmărite la nivel național și internațional, împotriva cărora au fost luate măsuri legale, iar în alte cazuri s-au dispus 26 de măsuri preventive.
Polițiștii rutieri au intensificat controalele în trafic, constatând 92 de infracțiuni la regimul circulației. Aproape 450 de șoferi au rămas fără permise auto, cele mai frecvente motive fiind viteza excesivă (201 cazuri), consumul de alcool (34 cazuri) și substanțe interzise (12 cazuri). În plus, au fost retrase 220 de certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor de prevenire, au fost efectuate 2.605 testări cu aparatele etilotest și 113 verificări pentru depistarea șoferilor sub influența substanțelor psihoactive.
Poliția a continuat și operațiunea „Blocada”, axată pe siguranța rutieră și ordine publică
Poliția a continuat și operațiunea „Blocada”, axată pe siguranța rutieră și ordine publică. În cadrul acesteia, au fost constatate 26 de infracțiuni la regimul circulației și reținute 216 permise, dintre care 13 pentru consum de alcool și 112 pentru viteză excesivă. Totodată, 107 certificate de înmatriculare au fost retrase.
„Siguranţa cetăţenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii, fiind pregătite să intervină atunci când situaţia o impune. Acţiunile poliţiştilor şi jandarmilor pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică vor continua şi în perioada următoare”, a transmis Poliţia Română.
Peste 3.400 de polițiști și jandarmi au fost implicați în activități menite să asigure un climat optim de ordine și siguranță publică. Au fost organizate 425 de filtre rutiere, fiind verificate 5.792 de autovehicule și legitimate 9.412 persoane.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a subliniat că siguranța cetățenilor rămâne o prioritate, iar structurile din subordinea sa continuă să acționeze pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care pot afecta liniștea comunității. Aceste acțiuni vor continua în perioada următoare pentru menținerea unui mediu sigur pentru toți cetățenii.