Ce trebuie să ştie toţi şoferii din România despre acest element important din legislaţie? Dacă nu respectă regulile, vor rămâne imediat fără permis, vor plăti o amendă usturătoare şi, în unele cazuri, vorbim chiar despre dosar penal.
Este informaţia extrem de importantă de care trebuie să ţină cont toţi şoferii din România.
Ce se întâmplă dacă eşti prins conducând un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice?
Legislaţia interzice complet conducerea sub influenţa alcoolului. Până la o anumită limită, vorbim despre sancţiuni contravenţionale, însă apoi totul se transformă în dosar penal. Indiferent de caz, şoferilor li se va confisca permisul de conducere pentru o perioadă de trei luni.
În cazul în care sunteţi prins băut la volan, vă veţi alege cu o amendă usturătoare şi, posibil, cu un dosar penal. Acesta din urmă depinde de nivelul alcoolemiei depistate, fie că a fost măsurată în respiraţie, în probele de sânge sau de urină.
Amendă, permis suspendat şi chiar dosar penal, dacă ai consumat alcool în exces
Mai exact, în cazul în care şoferul a fost prins cu o alcoolemie măsurată între 0,1 și 0,40 mg / litru alcool pur în aerul expirat, atunci vorbim despre o contravenție.
Sancţiunea dată de poliţist va fi de 9–20 de puncte amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei, la care se adaugă suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de trei luni (90 de zile).
În cazul în care alcoolemia este mai mare de 0,40 mg / litru alcool pur în aerul expirat (peste 0,80 g/l alcool pur în sânge), atunci se va întocmi un dosar penal. Şoferul va fi dus la o unitate medicală pentru prelevarea unor probe biologice
Dacă refuză prelevarea probelor biologice, şoferul riscă o amendă penală sau o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, sancţiuni valabile și pentru cazurile în care nivelul alcoolemiei trece pragul de 0,40 mg / litru alcool pur în aerul expirat.
Cum îţi poţi recupera permisul de conducere?
Mai mult, până când trec cele trei luni de suspendare a permisului de conducere, un şofer este obligat să se prezinte la serviciul Poliției Rutiere care îl are în evidență, pentru verificarea cunoașterii regulilor de circulație.
Obligaţia este valabilă în cazul în care permisul de conducere i-a fost reținut pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.