Rămân pe loc fără permis de conducere! Este informația momentului pentru toți șoferii din România

permisul auto

SURSA FOTO: Capital

Este informația momentului pentru toți șoferii din România. Urmează să se aplice amenzi uriașe și se poate rămâne, pe loc, fără permis, dacă nu sunt respectate anumite reguli din Codul Rutier. Despre ce este vorba?

Șoferii vor rămâne fără permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al mașinii timp de șase luni, în cazul în care depășesc cu mai mult de 100 de km/h viteza legală pe un sector de drum. Potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor, dacă șoferii sancționați astfel sunt prinși că merg cu mașina în perioada în care talonul este reținut, polițiștii pot dispune inclusiv confiscarea mașinii.

În primul rând, proiectul legislativ de la Senat introduce în Noul Cod rutier un nou prag de viteză, respectiv de peste 100 de km/h față de limita legală, pentru depășirea căruia, șoferii vor risca amenzi din clasa a IV-a de sancțiuni (cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce timp de 180 de zile, potrivit avocatnet.ro.

Șoferii ar putea rămâne fără mașini dacă sunt prinși că circulă fără talonul de înmatriculare sau fără inspecția tehnică validă. Vitezomanii ar putea să rămână fără mașini, măsura s-ar aplica celor care depășesc cu 100 de kilometri limita de viteză.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de lege are mari vicii de constituționalitate, atrag atenția avocații.

„Inițiativa este bună în sensul de a înăspri sancțiunile și de a descuraja comportamente pe care le-am văzut în ultimul timp, de a nesocoti nu numai legea, ci și viața altor participanți la trafic”, a afirmat Artin Sarchizian, avocat.

În cel puțin 2 ani vor fi readuse radarele fixe pe șosele și camere care vor detecta șoferii agresivi în trafic, cei care au mașinile neverificate tehnic sau chiar au un istoric judiciar. Un astfel de sistem va fi montat și în București.

Se confiscă mașina pe loc

Proiectul de lege care va da posibilitatea confiscării mașinilor va intra pentru început în dezbaterea Senatului și după va merge în Camera Deputaților pentru votul final.

Conform legii în vigoare, punctul de amendă ar trebui să fie 10% din salariul minim brut pe țară. Însă reprezentanții Guvernului vor amâna majorarea acestuia la 300 de lei la cât ar fi trebuit să ajungă de mai mulți ani și va rămâne tot la nivelul de 145, atât cât este ce câțiva ani, respectiv din anul 2017.

Potrivit Codului rutier (OUG nr. 195/2002), punctul-amendă e cel care stă la baza calculului amenzilor rutiere și reprezintă „10% din salariul minim brut”. Ultima oară când a reflectat exact această valoare a fost în 2017. Începând din 2018, an de an, inclusiv anul acesta, punctul-amendă a fost plafonat de Guvern prin ordonanțe succesive la valoarea din 2017, adică de 145 de lei.

Proiectul pentru modificarea Codului Rutier a fost depus în Parlament. Va produce efecte abia după ce va trece prin ambele camere, iar apoi promulgat de către președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.