Potrivit Ministerului Muncii, pensionarii care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani vor avea veniturile recalculate, iar după această analiză, ei ar putea rămâne doar cu o indemnizație socială în loc de pensie.
Conform noii formule de calcul a pensiilor, în urma acestei evaluări, românii care au contribuit la asigurările sociale sub 15 ani vor beneficia de o indemnizație.
După recalculare, dacă suma rezultată este mai mică decât indemnizația socială minimă, pensionarii aflați în această situație pot alege să primească indemnizația socială în locul pensiei recalculate.
Noua lege a salarizării va permite celor care au sub 15 ani de cotizație să decidă dacă vor pensia minim garantată pe baza contributivităţii sau o indemnizaţie socială.
Opțiunea trebuie exprimată cu 3 luni înainte
Pentru aceasta, pensionarii români trebuie să-și exprime opţiunea cu trei luni înainte de aplicarea legii.
Dacă nu optează în termenul de trei luni, pensionarii rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii, explică Ministerul Muncii.
„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii.
Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, anunță Ministerul Muncii.
În acest moment, peste un milion de români primesc pensia minim garantată, de 640 de lei pe lună. Excepție de la această regulă fac pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă şi au realizat stagiul minim cuprins între 10 şi 15 ani, conform legislaţiei în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie.
Conform noului calcul, un pensionar cu o vechime de minim 15 ani în muncă primeşte 45% din salariul minim brut și 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus.
Cum afli data la care te poți pensiona
Astfel că persoana care a cotizat 13 ani primea o pensie de 1.032 lei în 2021, la o cotizație timp de 19 ani – 1.176 lei, iar la 35 de ani vechime – 1.560 lei, potrivit dcnews.ro.
Iată cum vor alege pensionarii între pensia minimă şi indemnizație.
– „Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, se arată într-un comunicat al ministerului
– Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă, ei pot opta pentru aceasta din urmă
– Pensionarii care nu optează în termenul de trei luni rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii, explică ministerul.
Când mă pot pensiona – este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.
Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.
Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.
Recalcularea pensiei, un subiect intens discutat în această perioadă, poate fi cerută de români, printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare.
Recalcularea pensiei se poate face în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.
Aşadar, după realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.
Recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni poate fi cerută de orice român.
La sfârşitul anului 2022, România avea peste 4,7 milioane de pensionari.