Rămăşiţele crizei imobiliare: Oraşele fantomă ale Europei moderne

Prăbuşirea imobiliarelor din Spania şi Irlanda a lăsat în urmă oraşe ce trebuiau să fie paradisuri suburbane destinate tinerilor, unul dintre cele mai clare testamente ale exploziei economice prin care au trecut aceste ţări.

Asemenea oraşe fantomă moderne au devenit un peisaj familiar dealungul Spaniei şi Irlandei, carcasele de beton fiind lăsate pradă degradării.
Balonul imobiliar din Spania a lăsat circa 1,5 milioane de locuinţe noi nevândute. Asta ne luând în considerare dezvoltările în care construcţia a fost oprită. În oraşele fantomă din Irlanda există peste 33.000 de case neocupate, potrivit unui raport al Departamentului de Mediu al ţării. Dar cum preţul caselor continuă să scadă, iar rata şomajului să crească, ar putea trece ani de zile până ce aceste oraşe fantomă să dea semne de viaţă.

Sandyford, Irlanda

Peste 600 de proiecte imobiliare zac nefinalizate dealungul ţării, unde odată terenul era cel mai scump din Europa. Clădirile ar putea fi utilizate pentru atragerea companiilor în aceste zone, oferindu-le case pentru angajaţi sau ar putea fi înmânate universităţilor, dar o mare parte vor fi pur şi simplu demolate.

Sesena, Spania

Din cele 13.000 de apartamente programate în proiectul Sesena, doar 5.100 au fost construite, iar mare parte din acestea sunt nelocuite. Spaniolii care au cumpărat ca investiţie încearcă acum cu disperare să le vândă cu pierderi enorme.

Galway, Irlanda

Au fost construite 483 de unităţi în zona Galway, dar toate sunt goale. Peste un sfert din proiectul abandonat a fost clasificat drept periculos pentru rezidenţi. Există îngrijorări cum că gropile neacoperite şi clădirile instabile ar putea afecta siguranţa cetăţenilor.

Yebes, Spania

În apropiere de Madrid zace proiectul Yebes, 9.000 de apartamente şi case mici trebuiau construite într-o zonă care promitea acces la un tren de viteză care ar fi putut transporta muncitorii în centrul Capitalei în 20 de minute. Totuşi au fost finalizate doar 1.500 de unităţi înainte ca proiectul să intre în faliment. Acum locuiesc aici doar 3.000 de oameni, comparativ cu 30.000 câţi erau în plan, iar autorităţile nu au mai lansat trenul promis.

Leitrim, Irlanda

Case nefinalizate stau goale pe un şantier în Keshcarrigan, ţinutul Leitrim. O mare parte din locuinţe nici nu mai sunt la vânzare, chiar dacă s-ar găsi cumpărători. O parte din locuinţe au fost vândute de dezvoltatori, dar aceştia au intrat în faliment înainte să le finalizeze.

Longford, Irlanda

Nicăieri nu sunt mai vizibile adevăratele cicatrici ale bulei imobiliare irlandeze decât în acest orăşel cu 10.000 de oameni, la vest de Dublin în Irish Midlands. Circa 19 proiecte au fost abandonate în regiunea Longford, conţinând aproape 1.000 de case goale. Autoritatea guvernamentală National Asset Management Agency din Irlanda a întors acum debitorii împotriva proprietarilor pentru a recupera cei 32 mld. euro plătiţi pentru ipoteci după prăbuşirea pieţei imobiliare.

SURSA: CNBC