Dintre aceștia, cu ajutorul specialiștilor Vola.ro, 61% au primit deja soluții de rambursare în valoare totală de peste 4.2 milioane de euro și se fac eforturi pentru finalizarea tuturor proceselor de rambursare inițiate.
Vânzările la biletele de avion au scăzut cu până la 88% în perioada stării de urgență
Datele oficiale indică faptul că la nivel european, între 15 martie și 1 iulie 2020 au fost anulate zilnic între 20.000 și 25.000 de zboruri, astfel că, potrivit statisticilor publicate de Vola.ro, vânzările la biletele de avion au scăzut cu până la 88% anul acesta, record negativ înregistrat în luna aprilie.
Procentul dramatic este susținut și de cifrele Eurocontrol (Organizația Europeana pentru Siguranță Navigației Aeriene), care a raportat că traficul aerian din Romania a scăzut, în medie, cu 87% în timpul stării de urgență față de aceeași perioadă a anului trecut.
Vola.ro oferă suport clienților în recuperarea banilor pentru zborurile anulate
Pentru a rămâne alături de clienții care au dat de-a lungul vremii votul de încredere agenției de turism pe care o reprezintă, specialiștii Vola.ro depun încă din luna martie eforturi deosebite pentru a oferi sprijin tuturor celor afectați de anulările și modificările de zbor.
De exemplu, dat fiind că volumele de interacțiuni între specialiștii Vola.ro și clienți au crescut de 5 ori în perioada stării de urgență, iar liniile telefonice au fost suprasolicitate, au fost deschise chatul Vola.ro și platforma #VolaTeAjută, unde sunt centralizate cele mai frecvente întrebări legate de anulări și restricțiile de călătorie, actualizate din surse oficiale.
În plus, întrucât companiile aeriene au anunțat termene de procesare a cererilor neașteptat de lungi din cauza volumelor foarte mari de cereri (peste 120 de zile, în medie), Vola.ro aplică pentru rambursare în numele clienților și face presiuni asupra companiilor aeriene pentru a grăbi acest proces.
Peste 41.000 de clienți Vola.ro au fost afectați de anulări de zboruri – 61% și-au recuperat deja pierderile materiale, rambursările depășind 3.5 milioane de euro
Dacă un zbor este anulat de compania aeriană, agenția de turism Vola.ro este notificată cu privire la anulare și declanșează procedura de rambursare în numele clienților săi.
Astfel, 41.739 clienți au fost afectați de anulari de zboruri, iar specialiștii Vola.ro au depus până acum tot atâtea cereri de rambursare, în valoare totală de aproximativ 6 milioane de euro.
Peste 25.000 de clienți au și primit deja soluții de rambursare, ceea ce înseamnă că 61% dintre pasagerii afectați și-au recuperat deja sumele plătite pe biletele de avion.
Valoarea rambursărilor de până acum însumează 3.5 milioane de euro, sumă ce a ajuns la clienți fie sub formă de numerar, fie ca voucher, fie li s-a oferit acestora varianta de a își reprograma în mod gratuit călătoria.
Aproximativ 16.000 de pasageri încă nu au primit răspunsul de la compania aeriana și sunt în așteptarea rambursării contravalorii biletului lor de avion.
Vola.ro ramburseaza clienților săi inclusiv taxa de serviciu
Deși din punct de vedere legal, agențiile de turism nu sunt obligate să returneze taxele de serviciu, iar în contractele dintre client și agenție se stipulează clar că taxele și comisioanele nu sunt rambursabile, Vola.ro este printre puținele companii care dă înapoi clienților săi inclusiv comisionul propriu în contextul actual dificil pentru toate părțile implicate în turism.
“Ne propunem ca până la începutul lunii noiembrie să soluționam 90% din totalul cererilor de rambursare. Înaintăm clienților noștri toate soluțiile existente, comunicăm în permanență transparent și facem constant presiuni pentru toate zborurile afectate.
Această perioadă ne-a pus la mare încercare resursele, iar ceea ce ne dă energia să continuăm este mulțumirea și încrederea pe care ne-o acordă clienții noștri. Noile produse și servicii lansate în această vara atipica, Vola Boats, Vola Experiences sau asigurările Vola Medical și Vola Rambursabil cu clauză de COVID-19 au fost foarte bine primite de către public.” a declarat Claudia Tocilă, Director de Marketing la Vola.ro.