Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat că suma totală datorată de stat firmelor sub forma rambursărilor de TVA va fi plătită integral în următoarele 60 de zile.

„La discuţiile de aseară (luni – n.r.), ministrul Finanţelor ne-a informat că toată suma de TVA datorată de stat va fi plătită integral în următoarele 60 de zile”, a afirmat preşedintele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), George Păunescu.

Rambursările, în ordinea depunerii cererilor

Păunescu a spus, de asemenea, că potrivit lui Pogea, începând cu 8 iulie sumele de rambursat de către stat sub formă de TVA se vor plăti în ordinea cronologică a depunerii cererilor de rambursare.

Preşedintele UNIMPRESA (Uniunea Întreprinderilor Italiene în România), Stefano Albarosa, a afirmat că dacă statul are pretenţia ca firmele să îşi plătească datoriile la timp şi acesta ar trebui să îndeplinească la termen obligaţiile de plată faţă de companii.

SURSA: Mediafax

DETALII:
Citeşte şi Economia suferă de paralizie: nimeni nu mai plăteşte la timp.