Care este procedura de rambursare a taxei pe valoarea adăugată către persoane străine care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România?
Daria Muresean – Bucuresti
Pentru a beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate, persoana impozabilă trebuie să îşi desemneze un reprezentant în România în scopul rambursării, potrivit pct. 50 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată“ din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În această situaţie, reprezentantul trebuie să solicite rambursarea taxei pe valoarea adăugată prin completarea şi depunerea formularului 313 „Cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii“
Reprezentantul desemnat în scopul rambursării are obligaţia să se înregistreze la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal actul de împuternicire în formă autentică, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele stabilite prin lege, respectiv de pct. 50 alin. (6) şi (7) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată“ din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În vederea înregistrării fiscale, reprezentantul desemnat depune la organul fiscal competent declaraţia de înregistrare fiscală. Comunicarea certificatului de înregistrare fiscală se face fie la sediul organului fiscal, prin prezentarea reprezentantului, fie prin poştă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Codul de înregistrare fiscală atribuit reprezentantului va fi utilizat numai pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată persoanei reprezentate, stabilită în afara Uniunii Europene.
Cererea se depune la registratura organului fiscal competent sau la poştă, prin scrisoare recomandată, însoţită de documentaţia prevăzută la pct. 50 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată“ din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care să evidenţieze taxa a cărei rambursare se solicită. Cererea pe care o depuneţi trebuie să fie însoţită şi de dovada emisă de organul fiscal competent din ţara în care solicitantul este stabilit, din care să rezulte că, potrivit legislaţiei naţionale a acelui stat, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite ori taxe similare aplicate în ţara respectivă.
Toate documentele depuse (documentele justificative, documentele din care rezultă că persoana este angajată într-o activitate economică ce ar face-o să fie considerată persoană impozabilă în condiţiile art. 127 din Legea nr. 571 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă ar fi stabilită în România, precum şi declaraţiile în limba străină) trebuie sa fie însoţite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizaţi.
Odată depusă, cererea însoţită de documentaţie va fi analizată, iar în cazul în care există suspiciuni cu privire la unele facturi, compartimentul de specialitate poate solicita, cu avizul conducătorului organului fiscal competent, efectuarea unei cercetări la faţa locului, potrivit art. 56 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la persoana impozabilă stabilită în România, care a emis factura respectivă, precum şi la reprezentant.
Pe baza constatărilor cuprinse în referatul de analiză şi, după caz, în procesul-verbal întocmit ca urmare a cercetării la faţa locului, compartimentul de specialitate din cadrul organului fiscal competent întocmeşte „Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii“.Deciziile de rambursare a TVA emise sunt decizii sub rezerva verificării ulterioare, potrivit art. 88 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/ 2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Trebuie să aveţi în vedere, de asemenea, că pentru soluţionarea cererii, organul fiscal are dreptul de a cere reprezentantului orice alte documente pe care le consideră necesare. Termenul legal de soluţionare se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data emiterii înştiinţării privind documentele solicitate şi data limită stabilită pentru prezentarea acestora, potrivit art. 681 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/ 2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Restituirea taxei pe valoarea adăugată se efectuează în lei, în contul indicat de reprezentantul persoanei impozabile, deschis la o instituţie de credit din România. Comisioanele bancare se suportă de către persoana impozabilă.
Aş dori să ştiu dacă se mai acordă stimulente financiare angajatorilor care angajează studenţi sau elevi şi care este cadrul legal care prevede acordarea acestor stimulente.
Dania Teodoriu – Bucuresti
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 72/2007 cu privire la stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, angajatorul care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor beneficiază de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare elev şi student. În baza:
a) unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial;
b) unui contract de muncă temporară numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
Stimulentul financiar lunar reprezintă o sumă egală cu 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre a guvernului, în vigoare în luna pentru care se acordă acest stimulent financiar.
Stimulentul financiar lunar prevăzut de lege se acordă angajatorilor care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada de vacanţă, de la data începerii perioadei de vacanţă, stabilită potrivit legii, dacă încadrarea s-a făcut la acea dată sau, după caz, de la data încadrării în muncă a elevilor/studenţilor, în situaţia în care încadrarea în muncă a acestor categorii de persoane este ulterioară datei începerii perioadei de vacanţă stabilite potrivit legii şi până la data ultimei zile inclusiv din perioada de vacanţă în care au fost încadraţi în muncă elevii şi studenţii respectivi, dar nu pentru mai mult de 60 de zile lucrătoare în anul calendaristic respectiv.
Trebuie să menţionăm însă că nu beneficiază de stimulentul financiar prevăzut de lege:
a) angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi;
b) angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut la art. 1 din lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
În vederea acordării stimulentului financiar lunar, angajatorii încheie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor aflaţi în perioada vacanţelor, o convenţie al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1. din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 72/2007.
În ce situaţii îmi poate fi respinsă o cerere de înregistrare a unei mărci la OSIM?
Doldorea Catalina – Craiova
Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice stabileşte în art. 5 şi art. 6 interdicţii la înregistrarea mărcilor, prin care se urmăreşte protecţia drepturilor titularului mărcilor şi evitarea riscului de confuzie pentru public.
Interdicţiile cu caracter general:
Aceste interdicţii privesc orice tip de marcă şi trebuie respectate pentru a se evita respingerea cererii de înregistrare de către OSIM. Astfel, sunt interzise la înregistrare următoarele mărci:
-– mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv
– mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante
– mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii putând servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora
– mărcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusă de natura produsului sau este necesară obţinerii unui rezultat tehnic sau da o valoare substanţială produsului
– mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau serviciului
– mărcile care conţin o indicaţie geografică sau sunt consituite dintr-o astfel de indicaţie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicaţii este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine
– mărcile care sunt constituite sau conţin o indicaţie geografică identificând vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat
– mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri
-– mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România
– mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând „ţărilor Uniunii“.
Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 84/1998, stabilesc o serie de interdicţii care capătă caracter special având în vedere că se referă numai la anumite tipuri de mărci şi anume, cele identice sau similare cu o marcă anterioară. Astfel, este exclusă de la înregistrare o marcă dacă:
a) este identică cu o marcă anterioară, iar produsele sau serviciile pentru care înregistrarea mărcii a fost cerută sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată.
b) este identică cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioară este protejată, dacă există un risc de confuzie pentru public;
c) este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară;
d) este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii;
e) este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii diferite de cele pentru care o marcă este înregistrată, cu condiţia ca folosirea mărcii înregistrate pentru aceste produse sau servicii să indice o legătură între acestea şi titularul mărcii înregistrate, iar această folosire să creeze riscul producerii de daune titularului mărcii înregistrate.
Mărcile menţionate pot fi înregistrate numai cu acordul expres al titularului mărcii deja înregistrate.
Regulamentul de aplicare a Legii 84/1998 prevede şi situaţia în care poate să apară un conflict cu drepturile anterioare, stabilindu-se următoarele interdicţii:
Un semn nu poate fi înregistrat ca marcă sau ca element al unei mărci, dacă aduce atingere unui drept anterior protejat. În înţelesul Legii 84/1998 şi al regulamentului de aplicare al acesteia, este considerat drept anterior protejat:
a) o marcă identică sau similară, înregistrată în România pentru produse sau servicii identice sau similare, dacă data înregistrării acestei mărci sau data de prioritate, este anterioară datei depozitului naţional reglementar al mărcii pentru care se cere înregistrarea
b) o marcă identică sau similară, considerată notorie în România
c) un drept al unei personalităţi cu privire la imaginea sau la numele său patronimic
d) o indicaţie geografică protejată;
e) un desen sau un model industrial protejat
f) un drept de autor
g) orice drept de proprietate industrială dobândit anterior datei depozitului naţional reglementar al unei mărci.
În aplicarea prevederilor de mai sus de la lit. a) şi b), noţiunea de similitudine trebuie interpretată în legătură cu riscul de confuzie sau de asociere ce se poate crea pentru public.
De asemenea, o marcă este considerată ca fiind în conflict cu o marcă notorie atunci când această marcă sau unul dintre elementele sale esenţiale constituie:
a) o reproducere, o imitaţie, o traducere sau o transliterare, care pot crea o confuzie cu marca notorie şi când marca sau unul dintre elementele sale esenţiale face obiectul unei cereri de înregistrare ori al unei înregistrări pentru produse sau servicii identice sau similare faţă de produsele sau serviciile la care marca notorie se aplică;
b) o reproducere, o imitaţie, o traducere sau o transliterare, care pot crea confuzie cu marca notorie şi atunci când marca sau unul dintre elementele sale esenţiale face obiectul unei cereri de înregistrare ori al unei înregistrări pentru produse sau servicii diferite faţă de produsele sau serviciile la care marca notorie se aplică, dacă cel puţin una dintre condiţiile de mai jos sunt îndeplinite:
– utilizarea mărcii indică o legătură între proprietarul mărcii notorii şi produsele sau serviciile pentru care marca face obiectul unei cereri de înregistrare sau este înregistrată, utilizare care ar risca să cauzeze prejudicii proprietarului mărcii notorii;
– utilizarea mărcii riscă să aducă atingere caracterului distinctiv al mărcii notorii;
– prin utilizarea mărcii s-ar beneficia pe nedrept de caracterul distinctiv al mărcii notorii.
