“Mulţumesc frumos. Spun şi susţin şi semnez ceea ce am scris acolo. Vă mulțumesc pentru invitație. Prima dată când sunt prezentă la un eveniment organizat de Capital. Mulțumim frumos pentru recunoaștere. Cred că este important să se întâmple astfel de evenimente pentru că așa cum spunea și antevorbitoarea mea, sunt foarte mulți oameni frumoși și valoroși și foarte multe proiecte care e bine să fie văzute și recunoscute.
Noi credem în recunoașterea meritelor angajaților noștri, a oamenilor care într-adevăr aduc valoare organizației noastre. Mulțumim frumos. Profi este o organizație în care cred că am crescut și m-am dezvoltat profesional. În martie am făcut 15 ani, dar simt că am lucrat în cel puțin trei companii până acum. Suntem cel mai mare angajator din România și mă bucur că am putut să am o contribuție și să aduc puțin din cunoștințele mele și competențele mele în cadrul acestei companii. Oamenii de la Profi văd totul cu ochi buni“, a declarat Ramona Crețu în cadrul Galei Capital Excelență în Management ce a avut loc miercuri, 26 aprilie, în București.
Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România.
Lanțul de magazine Profi, considerat cel mai mare angajator din România, cu 27.000 de angajați în peste 1.500 de magazine, dintre care jumătate partenere, are implementată o puternică cultură atunci când vina vorba de resursele umane.
Cu o experiență de 15 ani în cadrul Profi, Ramona Crețu a urcat toate treptele ierarhice până a devenit manager de dezvoltare organizațională în anul 2020.
Profi, cel mai mare angajator din România
Profi este cel mai mare angajator din România, cu 27.000 de angajați în peste 1.500 de magazine.
Evenimentul Profi Summit, desfășurat sub un concept unic, Circuitul Campionilor, a fost marea realizare HR a Profi din 2022, fiind vorba de “recunoașterea performanțelor oamenilor implicați în implementarea proiectelor strategice”, prin experiențe de dezvoltare prezentate de speakeri de talie mondială invitați să motiveze și să inspire. Concomitent, a fost celebrat şi succesul Profi “care se evidenţiază an de an în retail-ul autohton”.
De asemenea, cel mai mare proiect implementat de Ramona Crețu în cadrul Profi au fost cele trei proiecte din 2020, cofinanțate din Fondul Social European, în valoare totală de 7.073.830,38 lei.
“Timp de 24 de luni, am fost pentru prima dată lideri de proiecte și am organizat stagii de practică pentru peste 600 de elevi din învățământul secundar și terțiar nonuniversitar, la nivel național, sub atenta coordonare a colegilor noștri formatori tutori și sub îndrumarea specialiștilor din magazinele Profi”, a transmis managerul de resurse umane.
Proiecte importante continuate în 2023
În anul 2023, compania continuă dezvoltarea și implementarea campaniilor “cu, despre și pentru #OameniiDeLaProfi, proiecte care susțin strategia de resurse umane bazată pe conceptul “Be Kind””, alături de proiectele dedicat comunități din Timișoara – Capitala culturală 2023.
“Grija pentru siguranța oamenilor noștri aflați mereu în linia întâi a fost elementul principal al strategiei noastre de resurse umane”, a mai spus Ramona Crețu, vorbind despre perioada pandemiei.
Profi România este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de retail autohtonă, cu peste 1.500 de magazine deschise până în prezent
“În viitorul pe termen mediu, munca oamenilor va putea poate fi înlocuită în mare măsură de inteligența artificială, cu scopul de a crea spațiu și timp pentru accesarea și manifestarea creativității, întrucât fără atingerea umană, munca automatizată, cred, va fi lipsită de sens. Odată cu evoluția noilor tehnologii și rolurile vor fi, implicit, diferite în organizații.
Astfel, profesioniștii din HR trebuie să își adapteze strategiile de atragere și retenție a talentelor punând accent pe individ, iar atenția se va concentra pe creionarea programelor de dezvoltare dedicate talentelor și nu pe încadrarea lor în programe predefinite”, a mai completat Ramona Crețu în cadrul Revistei Capital.
Gala Capital Excelență în Management
Managerii de succes ai României au fost premiați în cadrul Galei Capital Excelența în Management, care a avut loc miercuri, 26 aprilie 2023, începând cu ora 19.30, la Phoenicia Grand Hotel și difuzată live pe pagina de Facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.
Încă din 2015, revista Capital organizează Gala Excelența în Management, eveniment în cadrul căruia se premiază performanțele managerilor din companii de renume ce activează pe piața din România, indiferent din industria din care fac parte sau de departamentul pe care îl conduc.
Managerii premiați în cadrul Galei Excelența în Management ediția 2023 au fost incluși și în Capital Top 100 Manageri, un proiect în cadrul căruia redacția Capital a analizat performanțele șefilor de departamente de la companii din toate domeniile de activitate, urmărind rezultatele, deciziile și acțiunile relevante desfășurate de aceștia în anul precedent.
Capital Top 100 Manageri ediția 2023 a fost lansat în cadrul evenimentului și este structurat pe 10 categorii: CEO, CFO, Director de Dezvoltare, Marketing și Vânzări, HR, CSR, Agenții de Publicitate, Administratori Publici, Educație și Cercetare, Cultură.
Revista Capital Top 100 Manageri va fi disponibilă din 27 aprilie la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro.