Ramona Ioana Bruynseels lansează o provocare pe pagina sa de Facebook către ceilalți candidați la alegerile prezidențiale. Aceasta consideră că „cine are ceva de ascuns nu are ce căuta la Președinția României!”
Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, Ramona Ioana Bruynseels îi invită pe cei 13 contracandidați, care aspiră la Președinția României, să prezinte, public tuturor românilor patru categorii fundamentale de informații, menite să restabilească încrederea în Guvern, Președinție, Parlament și administrația locală.
„Eu, Ramona Ioana Bruynseels, nu am nimic de ascuns. N-am făcut politică, nu am în spate un partid finanțat din zeci de milioane de la buget, nu am avut niciodată imunități! Iar dacă voi ajunge președinte, mă voi lupta în fiecare zi ca niciun politician să nu mai aibă privilegii și imunități!”.
În acest context, candidatul umanist îi provoacă pe ceilalți candidați să dea dovadă de transparență cu privire la:
„Unu: câte și ce contracte au încheiat cu instituții ale autorităților publice centrale și locale sau cu societățile, regiile și companiile la care statul sau autoritățile publice județene ori locale sunt acționari. Ei sau membrii familiei lor.
Doi: sumele primite de la stat, sub orice formă, pentru asociațiile și fundațiile în care au ocupat funcții de conducere în ultimii 10 ani.
Trei: câte și ce indemnizații au primit direct sau prin membri de familie ca urmare a prezenței în consiliile de administrație sau comitetele de supraveghere ale companiilor, regiilor și societăților naționale.
Patru: donațiile ce au avut că obiect orice bunuri imobile sau bunuri mobile a căror valoare depășește 5.000 de euro”.
În încheiere, Ramona Ioana Bruynseels afirmă că are convingerea că orice candidat cinstit, care își respectă real electoratul, va răspunde în maxim 48 de ore acestei provocări. Iar „cei care nu vor răspunde, înseamnă că au ceva de ascuns. Și, cred eu, cine are ceva de ascuns nu are ce caută la Președinția României”.