Noul ministru al transporturilor, Ramona Nicole Mănescu, a preluat portofoliul Transporturilor de la premierul Victor Ponta, care a asigurat interimatul la această instituție după ce Relu Fenechiu a demisionat din funcție.
Mănescu a depus luni, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al transporturilor, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.
Premierul Victor Ponta a precizat că prioritatea noului ministru va fi atragerea fondurilor europene şi şi-a exprimat încrederea "că se va descurca într-unul dintre ministerele cele mai dificile ale Guvernului".
"Priorităţile le-am stabilit împreună şi luni dimineaţă, înainte de învestirea oficială şi acum şi anume desfăşurarea în cât mai bune condiţii a Programului Operaţional Sectorial de Transport. Este cea mai importantă realizare a ministerului în acest an, respectiv deblocarea programului după 2011, dar acum trebuie absorbite fondurile. Cel puţin în acest domeniu doamna ministru are şi experienţa şi pregătirea necesară şi sunt absolut convins că se va descurca foarte bine. Va merge la Bruxelles săptămâna viitoare. Împreună cu Autoritatea de Management are de cheltuit foarte mulţi bani şi pentru infrastructura rutieră şi pentru cea feroviară, acesta fiind obiectivul numărul 1", a declarat Victor Ponta.