S-a vehiculat în ultima perioadă că Ramona Mănescu a refuzat să demisioneze din Guvern şi chiar s-ar putea înscrie în PSD pentru a primi o nominalizare pentru postul de comisar european. Întrebată despre această posibilă nominalizare, premierul Viorica Dăncilă a declarat că propunerile au fost deja făcute şi nu are vreo informaţie că preşedintele-ales al Comisiei Europene le-ar fi refuzat.
„Am făcut propuneri pentru comisar european. Propunerile nu au fost respinse. Nu. Nu am nicio informație, nu am fost sunată de președintele CE că ar respinge propunerile pe care le-am făcut. Dacă va respinge, vom veni cu alte propuneri”, a declarat Viorica Dăncilă.
Premierul a discutat pe 20 august cu Ursula von der Leyen despre desemnarea noului comisar european din partea României, iar Guvernul României informează că cei doi oficiali se vor întâlni din nou în perioada următoare. Propunerile României pentru funcţia de comisar european sunt europarlamentarii PSD Rovana Plumb şi Dan Nica.