Ramzan Kadîrov, liderul cecen care a trimis trupe în sprijinul armatei ruse care luptă în Ucraina, pare să-l regrete pe Evgheni Prigojin, cu care, spune că era prieten vechi. Kadîrov a spus că Prigojin a greșit cu ambițiile sale personale.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov, aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, laudă moştenirea lui Evgheni Prigojin. Asta, după presupusa moarte a liderului Wagner în urma prăbuşirii unui avion, relatează CNN. De când a început războiul din Ucraina, forţele cecene ale lui Kadîrov au luptat frecvent alături de unităţi din gruparea paramilitară rusă Wagner în Ucraina, relatează CNN.
Kadîrov era un apropiat al lui Prigojin. Din acest motiv îi recomandase să lase ambițiile personale. Liderul cecen i-a reproșat fostului conducător al grupului Wagner că n-a văzut imaginea de ansamblu. ”I-am cerut să-şi lase în urmă ambiţiile personale”. ”Dar aşa era el, Prigojin, cu purtarea sa de fier şi dorinţa sa de a obţine ceea ce voia aici şi acum” a spus cecenul.
”Eram prieteni de mult timp”, declară Kadîrov într-o lungă postare pe Telegram.
”De multe ori a trebuit să rezolvăm cele mai complicate probleme. Se distingea de alţii prin receptivitatea sa, abilităţi unice de comunicare şi perseverenţă. Era mereu pregătit să ajute şi ajuta cu adevărat din adâncul sufletului său”, spune Kadîrov.
Kadîrov l-a lăudat pe Prigojin
Prigojin era ”o persoană importantă pe scena naţională”, dar în ultima vreme ”fie n-a văzut, fie n-a vrut să vadă imaginea de anasamblu a ceea ce întâmpla în ţară”, apreciază Kadîrov.
”I-am cerut să-şi lase în urmă ambiţiile personale, în favoarea unor probleme naţionale de importantă primordială. Orice altceva putea fi rezolvat mai rârziu”, afirmă Kadîrov.
”Dar aşa era el, Prigojin, cu purtarea sa de fier şi dorinţa sa de a obţine ceea ce voia aici şi acum”, continuă el.
”Nu există nici îndoială că a avut o mare contribuţie (în operaţiunea militară specială). Iar acest merit nu-i poate fi luat. Moartea sa este o mare pierdere pentru întregul stat”, declară Kadîrov.
Se cere răzbunare pentru Prigojin
Un grup de militanţi ruşi care luptă de partea Ucrainei a cerut grupului Wagner să întoarcă armele. Asta pentru a li se alătura ca să răzbune moartea fondatorului Wagner, Evgheni Prigojin, dar şi a comandantului lor Dmitri Utkin.
Anunțul a venit după ce autoritatea aviatică rusă a transmis că Prigojin se afla în avionul prăbuşit miercuri. Potrivit autorităților ruse, nu au existat supravieţuitori.
„Acum vă confruntaţi cu o alegere serioasă. Puteţi sta într-o boxă a ministerului rus al apărării şi puteţi servi drept câini de pază pentru executanţii comandanţilor voştri. Sau vă puteţi răzbuna. Pentru a vă răzbuna, trebuie să treceţi de partea Ucrainei”, a declarat comandantul Corpului Voluntarilor Ruşi Denis Kapustin.