Presupunând că ești un împătimit al traseelor montane și că, de multe ori, echipamentul necesar drumeției depășește posibilitățile unui SUV, sau că ai o companie care instalează sisteme de comunicații sau linii de înaltă tensiune în pustietate, opțiunile pentru transport sunt puține și, mai ales, greu de comparat. Dacă optezi pentru Nissan Navara – liderul vânzărilor de camionete cu tracțiune integrală – descoperi cu stupoare că nu are ESP și că EuroNCAP l-a „gratulat“ doar cu trei stele la testele de siguranță. Mitsubishi L200, al doilea în clasamentul vânzărilor de anul trecut are patru stele EuroNCAP, dar capacitatea sa de tractare este de numai 2.700 kg, iar adâncimea vadului pe care îl poate trece nu poate depăși 600 mm. Acestea sunt cifrele prin care Ford încearcă să demonstreze de ce noul său Ranger ar putea, sau ar trebui, să devină unul dintre cele mai căutate modele din segment.
Oficialii companiei americane susțin, tot cu ajutorul cifrelor, că singurul lor competitor puternic este Amarok-ul celor de la Volkswagen, însă, în timp ce germanul are patru stele la testele de siguranță, Ranger are cinci. Apoi, dacă Amarok trece prin vaduri de numai 500 mm, Fordul se poate avânta chiar și în unele de 800 mm. De altfel, și la capitolele sarcină utilă sau capacitate de tractare Ranger pare a fi cel mai bine poziționat.
Dacă ne uităm însă la lista de prețuri, modelul Ford se află printre cele mai scumpe din clasă la ambele capete ale scalei. Astfel, dacă cel mai ieftin Ranger cu cabină simplă costă minimum 26.098 euro, o Mazda BT50 asemănătoare are un preț de 18.230 euro, iar Mitsubishi L200 de 20.038 euro. Versiunea Wildtrack, cea mai performantă din gama Ford, costă nu mai puțin de 42.404 euro, în timp ce o Toyota Hilux în versiune de top ajunge la numai 36.870 euro, iar cel mai scump VW Amarok, la 36.487 euro. E drept că există diferențe majore de propulsie, echipare și chiar de structură dacă avem în vedere că unele modele din segment nu au variante cu cabină simplă.
Confortul pe plan secundar
Testul realizat de Capital la bordul unui Ford Ranger 2.2 XLT, echiparea medie situată între XL și Limited, a pus în lumină un vehicul care, atât pe șosea, cât și pe drumuri neamenajate sau chiar pe teren foarte accidentat, se descurcă fără mari eforturi. Chiar dacă motorul diesel de 150 CP scoate zgomote tot mai deranjante odată cu creșterea turației, iar pasagerii așezați pe bancheta din spate se văd nevoiți să caute sprijin pentru a nu fi azvârliți prin tot habitaclul. Cu siguranță, inginerii Ford au fost mult mai atenți la capacitatea vehiculului de a răzbate în orice condiții decât la confortul ocupanților. E drept că acest temperament nărăvaș poate fi observat la majoritatea competitorilor din segment și nu poate fi astâmpărat decât prin încărcarea platformei din spate cu obiectecte grele, însă există și cazuri precum Volkswagen Amarok sau Toyota Hilux, unde tehnicienii au găsit soluții de compromis, utile atât celor care parcurg doar trasee neamenajate, cât și celor care ajung la destinație pe asfalt. Desigur, fiind catalogat drept vehicul comercial, Ranger are în special sarcina de a transporta atât pasagerii, cât și încărcătura la destinație, oriunde ar fi acesta, iar confortul nu apare decât undeva la coada listei de priorități.
Ranger, un Ford impetuos și nărăvaș, născut pentru aventură
22 iunie 2012, 23:32
Ultima modificare în 23 iunie 2012, 02:32
Segmentul camionetelor cu tracțiune integrală este dominat în prezent de modele precum Nissan Navara, Mitsubishi L200 sau VW Amarok. După un an de absență, Ford reintră în luptă cu Ranger.
Etichete: ford,
ford ranger,
mazda,
mitsubishi,
nissan,
test,
volkswagen
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook