Rapanele ar putea dispărea din restaurante! UE vrea să interzică exploatarea lor

litoral, mare

SURSA FOTO: Dreamstime

Rapanele din Marea Neagră ar putea dispărea din meniuri, deoarece Uniunea Europeană dorește să interzică exploatarea acestei resurse din mai multe motive.

Un aliment favorit de pe litoral ar putea fi interzis de UE. Vor să oprească exploatarea

În acest context, pescarii ar putea fi obligați să oprească recoltarea. Astfel, pescarii susțin că măsura ar duce la falimentarea întregului sector românesc. Totuși, ce sunt rapanele?

Rapanele sunt unele dintre cele mai cerute preparate în cherhanalele de pe litoral, fiind pregătite la tablă încinsă cu sare sau cu vin și sos roșu. De asemenea, acești melci marini sunt unele dintre puținele fructe de mare pescuite în Marea Neagră, alături de midii, scrie stirileprotv.ro

A apărut în Marea Neagră în anii ’50

„Între timp și-a găsit nișa ecolologica, a devenit practic o resursă exploatabilă”, a explicat Victor Niță, cercetător marin.

Uniunea Europeană ar putea decide însă că rapanele sunt o specie invazivă, iar România și Bulgaria ar trebui să ia măsuri. Totuși, măsurile nu trebuie să fie agresive. Biologii spun că acest tip de pescuit afectează atât alte specii, cât și mediul marin. Așadar, plasele care sunt coborâte pe fundul marii pentru a aduna melcii pot distruge totul pe suprafața respectivă.

Totodată, cea mai ecologică metodă de pescuit rapane este cu ajutorul scafandrilor, însă costurile sunt mari. Mai mult, industria rapanelor este un ajutor bine venit pentru pescarii autohtoni.

„În urmă cu 10 ani de zile rapana a fost trecută în cota de pescuit a României. Nu suntem de acord cu ce vrea Comisia Europeană, ținând cont că aproape 95% din captura totală a României anual o reprezintă captura de rapană”, a explicat Claudiu Robe, proprietar flotă de pescuit, potrivit sursei menționate.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii susțin că România și Bulgaria și-au unit eforturile pentru a menține permisiunea de a pescui această specie în Marea Neagră.

„Ar fi un dezastru pentru pescarii de astăzi de la Marea Neagră, dar vom vede. Eu îmi exprim convingerea că o să convingem, la rândul nostru, Comisia, să nu declare această specie că fiind una invazivă”, transmite Gheorghe Ștefan, secretar de stat Ministerul Agriculturii.

Sursă foto: Dreamstime