În raportul interimar al GRECO, citat marți de MTI, se arată că amendamentele aduse în Ungaria la legea conflictului de interese privindu-i pe deputaţi îmbunătăţeşte claritatea în legătură cu consecinţele abuzurilor, dar în general Ungaria nu a îndeplinit recomandările.
Doar cinci dintre cele 18 recomandări făcute Ungariei în 2015 de Grupul de state împotriva corupţiei – organul anti-corupţie al Consiliului Europei – au fost implementate în mod satisfăcător, indică raportul, care face apel la măsuri mai ferme pentru îmbunătăţirea nivelului de transparenţă şi consultare în procesul legislativ, inclusiv introducerea de reglementări privind interacţiunile cu lobbyiştii.
GRECO cere totodată adoptarea unui cod de conduită pentru deputaţi în vederea prevenirii conflictului de interese.
Declaraţiile de avere ale parlamentarilor trebuie să se bazeze pe reguli unificate şi reglementările privind imunitatea trebuie revizuite, potrivit documentului.
Nu s-au făcut progrese în justiția din Ungaria
GRECO mai remarcă, în ce priveşte justiţia din Ungaria, că nu s-au făcut progrese în implementarea a trei recomandări privind autoritatea preşedintelui Oficiului naţional judiciar de a numi şi promova judecători, precum şi de a realoca magistraţi.
În acelaşi raport, GRECO salută modificările în ce priveşte procedurile disciplinare legate de procurorul public, subliniind însă că nu s-au făcut progrese în implementarea recomandărilor în ce priveşte durata mandatului de procuror sau imunitatea procurorilor.
GRECO cere Ungariei să prezinte un raport de progres privind implementarea recomandărilor rămase până la 30 septembrie anul viitor.