Conform afirmaţiilor Martei Valiñas, liderul misiunii trimise în țară, începând din 2014, autoritățile și forțele de securitate venezuelene „au planificat și au executat încălcări grave ale drepturilor omului, dintre care unele constituie crime împotriva umanității”, precizează O Globo.
Nu este o concluzie care îi surprinde pe cei care urmăresc naufragiul Venezuela sub chavism. În februarie 2018, Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului din cadrul OEA (Organizaţia Statelor Americane) documentase deja în detaliu înaintarea arbitrariului asupra legislativului și a sistemului judiciar, restrângerea libertății de exprimare și a drepturilor politice, violența, sărăcia și degradarea sănătății.
Anul trecut, Înaltul Comisar al ONU, Michelle Bachelet, a conchis, după o altă misiune în Venezuela, că de la începutul deceniului, mai multe asasinate de tineri în confruntări cu forțele statului „au constituit execuții extrajudiciare comise de forțele de securitate”. Ceea ce adaugă noul raport sunt dovezi. Misiunea ONU a analizat 3.124 de cazuri, 223 în detaliu. Cele 48 descrise în document amintesc de relatări din subsolurile dictaturilor latino-americane din anii ’70.
Maduro, este bine să amintim, nu a cucerit puterea printr-o lovitură de stat, ca generalii din trecut. Chavismul treptat a pus stăpânire pe stat, până a devenit o dictatură. Venezuela este cel mai bun exemplu pentru a vedea unde duce arbitrariul autocraților moderni: aservirea sistemului judiciar, controlul presei, restricționarea libertăților politice și persecutarea adversarilor. Cu o hiperinflație anuală de aproximativ 15.000% și cu o reducere de 63% a PIB-ului începând din 2014, soldul înfiorător al dictaturii Maduro prezintă două semnale de alarmă pentru Brazilia.
Primul, pentru nevoia imperioasă de a păstra instituțiile și libertățile democratice apărate de progresele populismului. Deși chavismul și bolsonarismul se află la polii opuși ai spectrului ideologic, există similitudini tulburătoare între cele două. Toate regimurile care îl inspiră pe Bolsonaro – Ungaria, Polonia, Filipine și atâtea altele – au adoptat strategia de ocupare a statului pe deplin similară cu cea chavista.
Al doilea semnal de alamă se îndreaptă către polul opus. Chavismul s-a bucurat de aprobarea și de sprijinul guvernelor PT (Partidul Muncitorilor). Chiar și astăzi, se bucură de o simpatie nedisimulată în partidele de stânga. Este inacceptabil, regretabil, chiar rușinos, că atâtea victime ale anilor de plumb ai dictaturii militare braziliene să se prefacă a nu vedea o altă dictatură care cenzurează, torturează și îşi ucide opozanţii.
