De ce nu-s în stare femeile să-și găsească soți? Să fie oare pentru că acei potențiali soți sunt mult prea ocupați să scrie rapoarte despre motivele pentru care femeile nu-și pot găsi soți?

Cam asta pare să sugereze un comunicat recent al Biroului de Audit al Statului din Ungaria. Această dilemă arzătoare i-a determinat să tragă semnalul de alarmă în privința „educației roz” – adică faptul că femeile se înscriu la facultate sau că reprezintă majoritatea profesorilor din învățământul preuniversitar -, un „fenomen” care, se tem ei, are „numeroase consecințe economice și sociale”.

Și numai ce se apucă să le înșire, ba încă pe larg. Printre principalele lor îngrijorări e cea că, fiind prea multe studente, pentru ele va fi dificil să-și găsească soți de același nivel intelectual, de unde și un „declin al fertilității”.

O alta este că proporția ridicată a femeilor printre profesorii preuniversitari (82%) va face ca băieții să piardă unele deprinderi tradiționale, cum ar fi repararea chiuvetelor, întrucât educația „favorizează trăsături feminine precum maturitatea emoțională și socială”.

Astfel de deprinderi sunt „necesare pentru dezvoltarea optimă a economiei” – iar în lipsa lor băieții riscă să dezvolte „probleme mentale și comportamentale”, se arată în materialul de opinie din The Telegraph, semnat de Charlotte Lytton.

Of! Dintre toate lucrurile pentru care poți învinovăți femeile, faptul că se educă pe ele însele ori pe copiii nației pare o alegere deplasată. Mai cu seamă când același studiu, bazat pe date strânse de la 700 de părinți și profesori, a dedus că trăsăturile feminine sunt considerate mai favorabile în educație.

Și totuși, Biroul îi dă înainte cu abnegație: deși admite că s-a constatat că fetele sunt mai sârguincioase, „oricine a văzut un băiat jonglând cu o minge de fotbal știe că bărbații sunt capabili să execute sarcini cu un nivel foarte ridicat de concentrare”.

Nu mă îndoiesc că e nevoie de acuitate mentală pentru a jongla cu o minge de fotbal, dar nici nu sunt convinsă că aceasta e proba științifică indubitabilă pe care și-o imaginează autorii raportului. De fapt, multe dintre acuzațiile lor par a fi, pentru a mă exprima politicos, un pic pe lângă subiect.

Să luăm populația de studenți a Ungariei, din care 54,5% sunt femei – dar procentul crește la 60% în cazul absolvenților, întrucât mai mult bărbații își abandonează studiile. A învinovăți femeile pentru „inegalitate de gen” fiindcă colegii lor nu mai au chef să meargă la cursuri nu-mi pare tocmai echitabil, dar acesta e totuși unul dintre nenumăratele lucruri de care ele se fac vinovate, subliniază raportul.

La fel e și faptul că multe dintre ele sunt profesoare. De ce nu vor femeile să înceteze să mai încerce să-i ajute pe alții și să le dea și bărbaților o șansă în acest domeniu notoriu pentru competiția acerbă? Dacă mai puține femei ar deveni profesoare, atunci cu siguranță că mai mulți bărbați ar deveni profesori, iar țara n-ar mai fi aruncată și mai adânc în penuria de cadre didactice cu care se confruntă acum.

Biroul de audit a izbutit să-și atingă ceea ce s-ar putea presupune că e obiectivul său primordial, anume susținerea „revoluției conservatoare” a premierului ungar Viktor Orban – o revoluție care acum premiază cuplurile care promit să facă trei copii cu o primă pentru locuință echivalând cu 28.000 de lire sterline.

O măsură care a făcut minuni, conform unui raport recent al Marriage Foundation din Regatul Unit, dat fiind că numărul căsătoriilor a crescut cu 3% în Ungaria în 2020, în vreme ce în alte țări a scăzut. Se poate presupune că ei speră ca aceste căsătorii să rectifice o altă problemă evidențiată în raport: „crescând, chiar în propriile lor case, tinerii se confruntă cu un calculator blocat, cu un robinet defect sau cu o piesă de mobilier care sosește demontată și nu există nimeni care s-o poată monta”.

Ce bine ar fi dacă profesoarele acelea prostuțe nu și-ar mai pierde vremea cu matematica și s-ar concentra în schimb pe montarea unui raft de cărți de la Ikea.

Dacă m-ați întreba pe mine, abordarea autorilor raportului e prea pesimistă. Dacă ei chiar vor să ajute femeile să-și găsească un soț, ar fi putut să facă ceva similar cu un număr al revistei McCall’ (revistă americană pentru femei, deosebit de apreciată în anii ’60 – n.red.) din 1958 care enumera 129 de modalități de a găsi un soț, printre care ponturi precum „oferă-te voluntară ca membră într-un juriu” și „angajează-te într-un magazin sportiv, unde să demonstrezi cum se mânuiește undița”.

Acea listă – pe lângă faptul că e foarte lungă – e cel puțin practică, ceea ce Biroul de Audit al Statului din Ungaria cu siguranță ar aprecia.