În 2004, scrie Amnesty International în analiza din raport dedicată profilului ţării noastre, România devine prima ţară din Europa continentală care adoptă o lege dedicată protejării informatorilor. Deşi Legea privind protecţia informatorului îi protejează doar pe angajaţii guvernamentali, ea este una dintre cele mai profunde astfel de legi din Uniunea Europeană, conform textului raportului, publicat pe site-ul organizaţiei.
Celelalte ţări analizate sunt împărţite în două grupuri: cele care acordă protecţie denunţătorilor, dar insuficientă (16 ţări), şi cele unde ar fi mai bine să te gândeşti de două ori înainte să dezvălui informaţii sensibile (şapte ţări). În mod curios, Finlanda, în general considerată ca fiind o democraţie extrem de deschisă, este inclusă printre cele din urmă, observă publicaţia electronică Presseurop.
Conform raportului, intitulat ‘Denunţarea în Europa. Protecţiile juridice pentru denunţători în UE’, denunţătorii sunt esenţiali pentru democraţie. Lor ar trebui, prin urmare, să li se garanteze protecţie, nu în ultimul rând de către guvern. Cu toate acestea, majoritatea ţărilor europene nu îi protejează pe cei precum fostul colaborator al NSA Edward Snowden, dispuşi să dezvăluie corupţie sau practici ilegale.
”De ce toate ţările UE – şi toate ţările din lume – au nevoie de legi pentru a-i proteja pe denunţători de represalii şi de a le oferi căi sigure pentru a raporta faptele rele? – întreabă Transparency International.
Ei bine, pur şi simplu pentru că în majoritatea ţărilor, după ce au expus informaţii sensibile, mulţi dintre denunţători sunt supuşi unor reacţii violente, care aproape sigur se întorc împotriva lor, din partea supervizorilor lor, a colegilor sau prietenilor. Ei caută modalităţi de a-şi păstra slujba, cariera, reputaţia – şi în unele cazuri sănătatea şi chiar viaţa. După cum explică raportul, lipsa unei protecţii puternice a informatorului în Europa îl răneşte nu doar pe acesta, care pe bună dreptate se aşteaptă să nu fie concediat, retrogradat sau hărţuit pentru crimele raportate. Aceste deficienţe îi afectează şi pe cetăţeni, economia, statul de drept şi mediul din Europa. Atunci când corupţia politică, abaterile financiare şi infracţiunile de mediu sunt nedetectate şi nepedepsite, toată lumea pierde. Aceste abateri pot fi eradicate cu ajutorul denunţătorilor. Iar ei le pot face cunoscute doar dacă nu se tem că vor fi pedepsiţi.
Din acest motiv, Transparency International sugerează ‘acţiune rapidă’ din partea tuturor ţărilor Uniunii Europene pentru a adopta noi legi privind informatorii sau a le îmbunătăţi pe cele care există.
Referitor la Legea privind protecţia informatorului din România, raportul relevă că aceasta are prioritate în faţa altor normative legale şi prevede protejarea permanentă şi temporară a angajaţilor (inclusiv voluntari) care dezvăluie o arie largă de fapte de corupţie sau alte infracţiuni comise în cadrul autorităţilor, instituţiilor şi companiilor publice. Nu există protecţii legale specifice pentru angajaţii companiilor private altele decât legile care cer oamenilor să dezvăluie informaţii despre delicte penale în cazul în care devin conştienţi de ele.
Potrivit raportului TI, Legea privind protecţia informatorului în România a fost aplicată eficient în numeroase cazuri, inclusiv în cazul unui angajat al Ministerului Sănătăţii care a câştigat un proces după ce a fost concediat în urma dezvăluirii unei angajări presupus incorecte a unui manager. Documentul arată că, la nivelul societăţii, legea a condus la mai multe dezvăluiri şi, ca rezultat, o serie de cazuri de corupţie au fost rezolvate cu succes, chiar dacă numărul acestora rămâne relativ scăzut, iar acoperirea în presă este redusă.
Spre deosebire de alte ţări, remarcă Transparency International în raport, România foloseşte pentru Totuşi, organizaţia observă că, deşi legea românească este foarte puternică din punctul de vedere al teoriei, ea este slabă în practică. Mulţi angajaţi guvernamentali cunosc puţin sau deloc această lege, instituţiile publice sunt reticente în a o aplica, iar prevederile sale lipsesc din regulamentele interne ale multor instituţii publice, deşi legal li se cere acest lucru.
În mod ironic, deşi este în mod legal recunoscută ca mijloc de dezvăluire pentru denunţători, presa a relatat doar rar despre astfel de cazuri, conchide raportul.
Sursa: Agerpres
