Furnizorii de servicii pentru pensii din ţările Uniunii Europene nu au active suficiente pentru onorarea obligaţiilor, avertizează Autoritatea UE pentru Asigurări şi Pensii, scrie mediafax.ro.
Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii (EIOPA) a publicat miercuri rezultatele testelor de rezistenţă efectuate în anul 2017 în 195 de instituţii care oferă servicii de pensii.
Rezultatele relevă active insuficiente cuprinse între 349 de miliarde şi 702 miliarde de euro, niveluri care riscă să afecteze economia reală, arată raportul Autorităţii Europene pentru Asigurări şi Pensii (EIOPA).
„Instituţiile europene specializate în servicii de retragere ocupaţională care oferă scheme, inclusiv hibride, de pensionare au, la nivel general, active insuficiente pentru acoperirea obligaţiilor”, precizează instituţia UE, într-un comunicat postat pe site-ul propriu.