Grupul Lego și-a anunțat rezultatele financiare pentru prima jumătate a anului 2022. Anul acesta compania are cel mai diversificat portofoliu de produse Lego, peste 770 de ediții diferite.
Cele mai populare produse vândute de Lego în prima jumătate a anului 2022 au fost Lego Technic, gamă care se adresează în general adulților, și Lego Star Wars, cel mai popular produs creat cu licență de companie (urmate de Lego City, Icons, Friends și Harry Potter).
Expansiunea fenomenului Lego
În pofida crizelor multiple care au afectat mediul privat și implicit Grupul Lego, compania și-a continuat extinderea în perioada pandemică, iar rezultatele financiare pentru prima jumătate a anului 2022 arată bine: venituri crescute cu 17%, ajungând la 27 de miliarde de coroane daneze (peste 3,6 miliarde de euro), în timp ce profitul operațional a rămas stabil, conform declarațiilor reprezentanților Lego, la 7,9 miliarde de coroane daneze (peste 1 miliard de euro). Profitul net a fost de 6,2 miliarde de coroane daneze.
Vânzările au crescut pe toate piețele unde Grupul Lego este prezent, cele mai importante fiind Statele Unite ale Americii și Europa de Est.
Lego și-a propus ca în următorii trei ani să-și tripleze echipa de IT, ajungând la peste 1.800 de angajați în acest domeniu. Totodată, pe partea de magazine offline, Lego a ajuns la peste 830 (toate magazinele din Rusia fiind închise la momentul actual), dintre care 66 deschise în prima jumătate a anului (majoritatea dintre ele în China).
Politici de sustenabilitate
Vânzările directe ale grupului către clienți au crescut cu 13%, iar Lego și-a luat angajamentul de a optimiza lanțul de distribuție al produselor sale prin construirea a două noi fabrici, una în Virginia, SUA (investiție de 1 miliard de dolari), și una în Vietnam, pentru piața din Asia. Obiectivul este ca ambele să fie unități de producție cu emisii zero de carbon, alimentate integral de energie solară, transformare prin care o să treacă și restul unităților de producție până în anul 2026.
Citește continuarea articolului pe infofinanciar.ro.