Există semnale serioase că state nou membre slab guvernate, precum România, suferă în ceea ce privește responsabilitatea și integritatea în politică și eficiența administratiei, ceea ce crează îndoieli în privința capacității lor de a se lupta cu corupția, a crea economii competitive, a-și echilibra piața muncii, a-și moderniza infrastructura de transport sau energie, sau măcar a absorbi eficace fondurile de coeziune.
Clientelismul politic a reușit să supraviețuiască crizei, găsind noi căi de a parazita resursele publice, chiar dacă volumul total al acestora a mai scăzut. Acestea sunt concluziile raportului anual al SAR pentru 2011, lansat astăzi.
Documentul arată că fenomenul corupției rămâne o problemă în România. Procesele de privatizare și aderarea la UE sau criza economică au redus fondul total de resurse publice disponibile pentru delapidare, dar clienții politici au găsit metode noi, mai subtile de a obține beneficii, mai ales prin încălcarea regulilor pentru achizițiile publice sau prin prădarea sectorului energetic.
Gradul de absorbție a fondurilor europene este cel mai mic din Europa: riscăm să pierdem 200 de milioane de euro numai în programul dedicat transporturilor. Rigiditatea și inadecvarea reglementărilor pieței muncii sunt pe cale să devină unul dintre cele mai mari obstacole ale dezvoltării economice.