Practic, prin această aplicaţie online se realizează înregistrarea instant în bazele de date ale RAR a raportului de control tehnic în trafic, precum şi tipărirea acestuia la momentul controlului prin utilizarea imprimantelor cu care au fost dotate laboratoarele destinate acestei activităţi.
De asemenea, se pot realiza căutări instant în bazele de date ale Registrului, astfel încât, pentru fiecare vehicul supus controlului, să fie disponibile în orice moment toate informaţiile concludente cu privire la caracteristicile tehnice menţionate în Cartea de identitate (CIV), la inspecţiile tehnice periodice (ITP) efectuate, dar şi la precedentele controale tehnice în trafic (CTT) la care a fost supus.
Potrivit sursei citate, suplimentar, vor fi înregistrate, în timp real, toate măsurile aplicate în urma rezultatelor controlului, respectiv: reţinerea certificatului de înmatriculare, reţinerea permisului de conducere, imobilizarea autovehiculului şi/sau anularea ITP.
În plus, în momentul când se impune, conform legislaţiei aplicabile, vehiculele vor fi blocate automat în bazele de date ale RAR până la remedierea defecţiunilor şi/sau a neconformităţilor constatate şi înregistrate corespunzător.
RAR a acordat undă verde acestei noi aplicaţii, iar demersul face parte din strategia de dezvoltare a instituţiei şi adaptarea la cele mai noi standarde europene.
SURSA: Agerpres