La capitolul respingere din punct de vedere al siguranţei rutiere, au fost găsite neconforme 41,14% dintre vehicule, restul de 58,86% fiind conforme.
Procentajul de vehicule neconforme care prezintă pericol iminent de accidente este de 5,59%. De asemenea, 50,13% au fost găsite cu cel puţin un defect major, iar 1,79% cu cel puţin un defect periculos.
Din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice I.T.P., 96,83% dintre vehicule aveau documentul valabil, 2,23% aveau I.T.P. expirat, 0,85% fals şi 0,09% anulat.
Directorul general al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.
Parcul auto naţional are în momentul de faţă aproximativ 5,7 milioane vehicule, din care 4,485 milioane sunt autoturisme.
Din totalul vehiculelor controlate, 73,67% au fost autoturisme, iar 24,73% autoutilitare, restul fiind autovehicule speciale, remorci şi motociclete.
În procente, respingerile au fost la autovehicule speciale de 69,06%, autoutilitare – 60,91%, autoturisme – 55,57%, remorci – 37,91% şi motociclete – 30,61%.
Din punct de vedere al emisiilor poluante au fost testate 9.873 vehicule (din cele 37.241 controlate în total). 30,83% dintre aceste vehicule au fost respinse din cauza depăşirii emisiilor poluante admise, în timp ce 69,17% au fost găsite conforme.
Din totalul vehiculelor controlate, procentajul de respingere raportat la vechime arată astfel: 30,36% peste 15 ani, 30,38% între 11 şi 15 ani, 11,44% între 9 şi 10 ani, 17,73% între 6 şi 8 ani, 5,94% între 4 şi 5 ani şi 4,16% între 0 şi 3 ani. La capitolul stare tehnică, vehiculele neconforme au reprezentat 56,75% din total, iar conforme 43,25%.
Procentajul de respingere pe puncte de verificare arată astfel: 34,34% – instalaţie electrică de iluminare, semnalizare şi auxiliară, 30,83% – emisii poluante, 13,88% – punţi, jante, anvelope, suspensie, 13,50% – alte echipamente, inclusiv tahograf şi limitator de viteză, 13,07% – vizibilitate, 9,88% – şasiu şi elemente ale şasiului, 3,36% – sistem de frânare, 2,40% – sistem de direcţie, 2,99% – zgomot, scurgeri de carburant şi / sau ulei, 1,90% – identificare.
În urma acestor controale, în 2014, RAR şi Poliţia Română au aplicat 14.494 sancţiuni, au fost reţinute 427 de premise de conducere şi 10.341 de certificate de înmatriculare, în 34 de cazuri I.T.P. a fost anulat şi 54 de vehicule au fost imobilizate.
SURSA: Agerpres