Rareș Bogdan a dat de pământ cu Viorica Dăncilă. De ce nu a fost invitată la Sibiu

Rareș Bogdan a oferit un interviu incendiar pentru EVZ în care a desființat OUG pe referendum. El a vorbit despre absența lui Dăncilă de la Sibiu

Rareș Bogdan a comentat modificările aduse de OUG, aflată pe ordinea de zi a Guvernului, privind Referendumul de pe 26 mai, susținând că este o bătaie de joc la adresa românilor. “Cei din PSD se tem de faptul că Referendumul le va arăta că românii consideră că în democrație hoții trebuie să stea în pușcării, iar amnistia și grațierea să nu poată fi posibile prin ordonanță de urgență pentru infracțiuni legate de corupție. Continuă aceeași campanie a PSD, ALDE și UDMR prin care această coaliție, extrem de toxică pentru România și dezavuată de români, a eliberat din pușcării 16.000 de infractori, printre care violatori, pedofili, traficanți de copii și criminali. Și acești oameni nu vor să dea piept cu electoratul”, a arătat Rareș Bogdan.

În opinia sa, coaliția de guvernare vrea să îl blocheze pe președinte, să îngreuneze votul românilor, să îl oprească pe președintele României în a se exprima în spațiul public. “Vor să mărească atât de mult limita celor 30 % (n.r.- procentul necesar pentru împlinirea cvorumului) încât să încerce blocarea pentru trecerea pragului pentru validarea Referendumului”, a spus Rareș Bogdan.

El a arătat și care sunt problemele pe care le implică această OUG. În primul rând, OUG îl blochează total pe președinte prin acel articol în care se spune că autorităților publice le este interzis să intervină în ceea ce înseamnă promovarea Referendumului. “Este o încercare disperată de a-l bloca pe președinte, ulterior cu ajutorul CNA controlat 80 % de PSD-ALDE, să vorbească despre Referendum în spațiul public”, a punctate candidatul liberal la PE.

El a fost de părere că modificarea cvorumului cu 600.000 este extrem de periculoasă pentru că duce la, practic, ce am spus mai devreme cu acea frică de a trece Referendumul cu pragul de 30 %. “Poate cea mai gravă este legată de președinții secțiilor de votare care pot să îi întrebe pe alegători dacă votează și pentru Referendum; asta, în contextul în care în peste 90 % din secțiile de votare sunt președinți pesediști”, a arătat Rareș Bogdan. El a susținut că, totodată, se interzice secțiilor să trimită în timp real date despre prezența la Referendum pentru a putea ulterior, în funcție de cum arată votul, dacă e o chestiune legată de câteva procente în așa fel încât să fie fraudate alegerile.

Referindu-se la declarația lui Liviu Dragnea prin care a avertizat că PSD poate face o contramanifestație, Rareș Bogdan a mărturist că PNL nu se implica în contramanifestații. “Dacă Liviu Dragnea consideră că românii din Iași care îl antipatizează sunt cu toții votanți PNL, noi suntem onorați. Dar Partidul Național Liberal nu a organizat, nu organizează și nu va organiza împotriva niciunei forțe politice”, a spus liberal.

El s-a declarat de partea lui Iohannis în ceea ce privește refuzul de a o invita pe Viorica Dancilă la Summitul de la Sibiu din 9 mai. “Oameni nepregătiți, neprofesioniști, oameni care au făcut de râs România de doi ani și jumătate, oameni care nu au reușit să aducă pe agenda președinției Consiliului UE nimic constructiv pentru România și pentru Europa, nici din punctul de vedere al unui proiect european, nici al unui proiect românesc în Europa, cred extrem de sincer că nu prea ar avea ce să caute acești indivizi, eventual să ne facă din nou de râs cum ne-au făcut de doi ani și jumătate”, a mai spus Rareș Bogdan.

El s-a întrebat retoric ce să facă Dancilă la Summitul de la Sibiu. “Ce să facă personaje gen „Daea cormoranul”? Ce să facă personaje toxice pentru Europa, cei care înjură în fiecare zi, care boicotează Europa, care caută în fiecare zi alternative la Europa. Cei care aduc aurul României, de la Londra din Uniunea Europeană, ca să destabilizeze economia, dar nu scot un cuvânt despre aurul României de la Moscova, care ne-a fost furat pur și simplu după ce noi l-am ferit din calea dușmanului.

Cum să am eu încredere în astfel de indivizi și ce să facă ei la un summit cu liderii europeni care gândesc viitorul Europei. Ei sunt împotriva Europei. Ei înjură Europa, ei lovesc la temelia Europei. Ei consideră că UE a adus rău României, noi considerăm la fel ca președintele, că Europa este un atu pentru România. Eu i-aș invita pe cei din PSD și ALDE să își analizeze prestația din ultimii doi ani și jumătate, când au avut un discurs puternic antieuropean, și după asta să plângă. Ei vor să meargă la Paris, să meargă la Londra sau la Viena, dar, în același timp, să îi înjure pe parizieni, pe londonezi sau pe vienezi”, a conchis Rareș Bogdan.