Rareș Bogdan: E prea puţin pentru Klaus Iohannis funcţia de comisar european
Rareș Bogdan a afirmat că funcția de comisar european este prea puțin pentru Klaus Iohannis. El a menționat că ar trebui urmărite evoluțiile viitoare pentru a înțelege ce poziție ar putea ocupa președintele.
Liberalul a explicat că, până acum, au fost desemnați doar președintele Comisiei Europene și președintele Parlamentului European, iar Comisia Europeană include câteva poziții extrem de importante, dintre care două sunt complet noi.
Acestea sunt poziția de comisar pentru Apărare, care va fi și vicepreședinte al Comisiei Europene, și poziția de Înalt Reprezentant pentru Ucraina. Deși această din urmă poziție nu trece prin procesul de audiere și nu are funcție executivă, ea va face parte din Comisie și va avea un rol de vicepreședinte, fiind responsabilă cu aspectele legate de buget și fonduri pentru Ucraina.
”Urmăriţi cu atenţie evoluţiile, e votat doar preşedintele Comisiei şi preşedintele Parlamentului, Comisia are câteva poziţii foarte importante, două dintre ele complet noi.(..) Există două poziţii foarte importante, poziţia de nou ministru al Apărării, comisarul pe Apărare care va fi şi vicepreşedinte al Comisiei, o poziţie foarte importantă în contextul regional actual pentru Europa şi poziţia de Înalt reprezentant pentru Ucraina, care chiar dacă nu trece prin pricesul de audiere, intră în Comisie, fără poziţie executivă dar cu rol de vicpreşedinte, având rol pe parte de buget, de fonduri pentru Ucraina”, a arătat Rareş Bogdan.
„Există două poziții esențiale”
Rareș Bogdan a menționat că „există două poziții esențiale, două funcții importante, despre care așteptăm să vedem cine le va ocupa”.
Referitor la afirmația premierului că el va decide asupra comisarului european, Bogdan a comentat că „este de înțeles ca Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al PSD, să declare asta”.
„Este absolut normal ca, fiind într-o coaliție, iar Ciolacu nu este singur la guvernare, ci alături de PNL, deciziile majore pentru România se iau în cadrul coaliției. Eu doar i-am reamintit să ne consulte,” a adăugat Rareș Bogdan.
Nicolae Ciucă: Nu se pune problema ca președintele Klaus Iohannis să ocupe o funcție de comisar european
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu se pune problema ca preşedintele Klaus Iohannis să ocupe o funcţie de comisar european.
„În primul rând, nu se pune problema ca preşedintele Klaus Iohannis să ocupe o funcţie de comisar european. În al doilea rând, aici nu este vorba de disponibilitatea mea, ci este vorba de prevederile din atribuţiile care sunt stabilite pentru preşedintele Senatului”, a precizat Ciucă.