Rareș Bogdan a afirmat, marți, la mitingul liberalilor de la Suceava, că PSD amenință primarii PNL și îi șantajează pe liderii de organizații. El a spus clar și răspicat că aceștia „vor plăti pentru fiecare atac pe care îl aduc împotriva unui liberal și unui român de bună credință, nu vor scăpa și vor fi răpuși pe 26”.
Liderul partidului, Ludovic Orban, a afirmat, la rândul său, că glontele de argint cu care pot fi răpuşi „dracii roşii” este ştampila de vot şi că liberalii se luptă cu un adversar capabil de orice pentru a nu pierde puterea.
„De ce fug pesediștii de banii europeni? Vă spun eu, pentru că nu îi pot fura, pentru că pe de o parte nu știu, iar pe de altă parte nu pot să-i fure, iar atunci când primarii liberali și președinții de consilii județene aduc bani europeni pentru a crește nivelul de trai al cetățenilor, ei nu fac altceva decât să amenințe așa cum ne amenință acum cei 1100 de primari, inclusiv pe cei 46 de la Suceava, așa cum ne șantajează acum liderii de organizații. Au început cea mai mizerabilă campanie împotriva PNL. Mă atacă de dimineața până seara și ne atacă liderii. Au ajuns la neobrăzarea încât să-mi atace soția însărcinată în luna a șaptea. Vor plăti pentru fiecare atac, pe care îl aduc împotriva unui liberal și unui român de bună credință. Nu vor scăpa și vor fi răpuși pe 26”, a afirmat Rareș Bogdan.
„Lui Gheorghe Flutur (preşedintele Consiliului Judeţean Suceava – n.r) i-au făcut patru dosare, din biroul din Kieseleff. Vă amintiţi de stenoramele otrăvite? Asta vor ei, astfel de justiţie vor ei. (…) Primul ministru de atunci, cu liderii din Kiseleff spuneau: nu ajung patru, mai faceţi-i patru să-l liniştim. Aşa înţeleg ei: justiţia îngenuncheată, să pună mâna pe ea. Nu vor să plătească pentru hoţii, că ei nu înţeleg că în democraţie hoţii stau la puşcărie, nu în Guvern, nu în Parlament, nu în Kiseleff”, a arătat Rareş Bogdan.
El a afirmat că PNL va lupta pentru o justiție independentă și va spune „Da” la referendumul inițiat de președintele României.
„Poporul român nu-i va lăsa să dea amnistie și grațiere pentru fapte de corupție. Vom vota «Da» la referendum. Așa cum îi asigurăm că nu vor putea transforma România în raiul infractorilor fericiți. Ultimele cifre ne arată că au eliberat 16.000 de infractori, dintre care 1.800 sunt criminali, 780 de violatori, 180 de traficanți de copii, 240 de pedofili sunt pe străzi datorită lui Liviu Dragnea, lui Nicolicea, lui Șerban Nicolae, lui Codrin Ștefănescu și a tuturor celor care cred că justiția înseamnă să scape ei de pușcărie și să instaureze haos”, a precizat Bogdan.
Rareș Bogdan a afirmat, de asemenea, că PSD nu spune niciun cuvânt despre tezaurul României de la Moscova, pentru că „are înțelegere cu rușii”. „Prorușii lui Liviu Dragnea ne aduc aurul de la Londra, dar nu scot un cuvânt despre aurul de la Moscova”, a afirmat candidatul PNL.
„PSD urăște românii, îi urăște pe cei cinstiți, iubește doar infractorii pe care îi poate elibera din penitenciare, doar hoții”, a mai spus Rareș Bogdan.
La rândul său, liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că glontele de argint cu care pot fi răpuşi „dracii roşii” este ştampila de vot şi că liberalii se luptă cu un adversar capabil de orice pentru a nu pierde puterea.