Rareș Bogdan a reacționat imediat după ce a aflat de victoria înregistrată de Laura Codruța Kovesi la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) în procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcția de procuror-șef al DNA.
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a comentat pe marginea deciziei CEDO în care Laura Codruța Kovesi a câștigat procesul împotriva României. Lideriul PNL a susținut că așteaptă din partea fostului ministru al Justiției Tudorel Toader „o reacție publică prin care să își pună cenușă în cap și să se „ievalueze”.
„Aș vrea să-i văd fața lui Tudorel Toader. Sper ca măcar acum să lase Universitatea în pace pentru că s-a desconsiderat total, și din punct de vedere academic, moral, dar și din punct de vedere uman. Sunt foarte curios să văd fața domnului Tudorel Toader. Aștept din partea lui o reacție publică prin care să își pună cenușă în cap și să se „ievalueze”, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan, într-o declarație pentru psnews.ro
Decizia luată de CEDO s-a bazat pe o plângere depusă de Kovesi în decembrie 2018 , în care a aratat că i-au fost încălcate mai multe drepturi atunci când a fost revocată din funcţia de procuror şef al DNA.