Într-un interviu acordat pentru Libertatea, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan susține că Ludovic Orban nu a consultat partidul cu privire la șefia TVR.

Acesta susține că liderul PNL a venit cu un candidat interimar, adică Ramona Săseanu pe care l-a prezentat drept „dușmanul Olguței Vasilescu”. Rareș Bogdan a mai subliniat faptul că nu a exitat nici o concurență între mai multe nume din care liberalii să aleagă.

În acest context, liberalul susține că acest tip de episod face parte „din lipsa de democrație internă din cadrul PNL”. Totuși, Rareș Bogdan speră ca alegerea făcută să nu fie una. de ”rău augur” ci una care să se confirme prin activitate.

„Îi doresc succes Ramonei. Cred că și această decizie face parte din lipsa de democrație internă din cadrul PNL. Dacă era cu adevărat o decizie a partidului, poate existau mai multe propuneri. Nu vreau să comentez, nu știu competențele Ramonei Săseanu, nu vreau să fac procese de intenție nimănui.

Dar cred că era un moment în care PNL putea să se deschidă și mai mult spre zona intelectualității, propunând o mare personalitate a vieții publice, din zona culturală, din zona societății civile sau din zona de presă. A ratat această posibilitate, să sperăm că alegerea făcută nu va fi una de rău augur, ci va fi una care va confirma”, a declarat Rareș Bogdan, pentru Libertatea.

Cum a ajuns Ramona Săseanu la TVR 

Totodată, vice-președintele PNL a mai adăugat că a existat o supunere la vot în fața unei persoane pe care el nu o cunoștea. El susține că premierul Ludovic Orban a prezentat în fața Biroului Executiv această variantă, însă fără a da explicații în acest sens.

„Nu, nu a existat (o consultare în conducerea PNL pentru această nominalizare – n.r.). A existat doar o supunere de vot, în ziua în care a fost adoptată, în fața unui om pe care nu prea îl cunoșteam. Nu știam cine e, un singur lucru ni s-a spus, că este dușmanul Olguței Vasilescu. Nu este un lucru puțin într-un județ și într-un oraș unde familia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda făcea legea. A fost un lucru important pentru noi în Biroul Executiv.

Dar nu a fost o concurență în care noi să prezentăm cinci șase variante. Varianta a fost prezentată de Ludovic în Biroul Executiv fără prea multe explicații”, a mai spus liberalul.