Totodată, Rareş Bogdan a susținut că judeţul Buzău este „un judeţ care este mult prea sărac pentru potenţialul pe care îl are”. El spune că diferența dintre Buzău şi Alba „nu ar trebui să fie atât de mare”.
Rareș Bogdan: Diferenţa dintre Buzău şi Alba nu ar trebui să fie atât de mare
Prim-vicepreşedintele PNL a spus că județul Alba este condus de 34 de ani de liberali. Simultan, la Buzău sunt „administraţii socialiste de 34 de ani cu un mic intermezzo al unuia care după ce a câştigat la PUSL a plecat la PSD”, spune el.
Astfel, europarlamentarul susține că diferențele „se văd din avion”. În opinia lui, curge numai „lapte şi miere” acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor.
În schimb, situația este diferită acolo unde sunt social-democrați, cu foarte mici excepţii, susține Rareș Bogdan.
„Diferenţa dintre Buzău şi Alba nu ar trebui să fie atât de mare doar că, în Alba, de 34 de ani judeţul este condus de liberali şi administraţii liberale, adică 67 de primării din 74, iar la Buzău sunt administraţii socialiste de 34 de ani cu un mic intermezzo al unuia care după ce a câştigat la PUSL a plecat la PSD. În rest, lucrurile să văd din avion, acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor şi liberalii conduc administraţiile locale, curge lapte şi miere, vin investiţii străine, vin bani europeni. Acolo unde sunt socialişti, situaţia e diferită, cu foarte mici excepţii”, a declarat europarlamentarul PNL.
Europarlamentarul vrea mai multă susținere pentru Nicolae Ciucă
De asemenea, el le-a transmis liberalilor să vorbească în campanie despre șeful PNL. El a cerut mai multă susținere și a spus că liberalii vor fi nevoiți să vorbească despre Nicolae Ciucă „în fiecare casă, în fiecare loc, în fiecare piaţă, în fiecare târg, cafenea şi la fiecare ieşire publică”.
„Va trebui să vorbiţi în fiecare casă, în fiecare loc, în fiecare piaţă, în fiecare târg, cafenea şi la fiecare ieşire publică despre domnul general Nicolae Ciucă, cu care aţi avut ocazia să convieţuiţi, să trăiţi, să fie consăteanul, cojudeţeanul dumneavoastră şi că îl cunoaşteţi foarte bine, să îi convingeţi pe buzoieni de ce este opţiunea cea mai bună pentru a conduce România în următorii 5 ani de zile. Şi sunt convins că o să o faceţi”, a mai spus Rareş Bogdan.
Anterior, liberalul a vorbit și despre alegerile europarlamentare. Astfel, a susținut că reprezentanții PSD și PNL ar trebui să dea, în opinia lui, viitoarea majoritate în PE.
El a afirmat și că fenomenul de schimbare a orientării politice a unor indivizi la sfârșitul mandatului unui primar sau cu câteva luni înainte nu poate fi împiedicat.
Rareș Bogdan spune că fiecare persoană se maturizează într-un moment sau altul. El susține că aspectul important este evaluarea acțiunilor acestor persoane pentru comunitate și implementarea eficientă a fondurilor europene.
Amintim că PSD și PNL au decis să meargă împreună la alegerile de pe 9 iunie. Formațiunile i-au pus în capul listei pe Mihai Tudose și Rareș Bogdan, vineri, când a fost depusă lista de candidați pentru europarlamentare a celor două partide la Biroul Electoral Central.