Rareș Bogdan a răspuns speculațiilor legate de o eventuală candidatură a sa la Primăria Capitalei. El a ținut să arate că, în acest moment, Cătălin Cîrstoiu este candidatul desemnat pentru această poziție. Liderul liberal a ținut să precizeze care sunt planurile sale în politică.
Rareș Bogdan a abordat speculațiile privind candidatura sa la Primăria Capitalei. Europarlamentarul PNL a oferit un răspuns tranșant în timpul unei vizite la Roma. El este prezent în Italia, în calitatea sa președinte al organizației PNL Diaspora.
„Înainte de orice, vreau să vă spun o chestiune simplă, pentru că ne urmăresc televiziunile din România, au căutat declarații de la mine astăzi, am refuzat să dau, am spus că sunt în diaspora și nu vreau să dau cale niciunei speculații”, a spus acesta în fața românilor stabiliți în Italia.
Rareș Bogdan punctează că medicul Cîrstoiu este în acest moment candidatul pentru București
Liderul liberal a ținut să puncteze că, în prezent, medicul Cătălin Cîrstoiu este candidatul desemnat pentru funcția de primar al Capitalei
Rareș Bogdan a menționat că, deși există dorința de a candida la Primăria Capitalei, momentan nu a luat o decizie. El a spus că se gândește serios la o astfel de posibilitate.
Liderul PNL ia în considerare mai multe opțiuni
Liderul liberal a afirmat că își rezervă dreptul de a lua în considerare și alte opțiuni, cum ar fi candidatura în alte capitale europene precum Roma, Londra, Paris sau Madrid.
„Și le spun de aici, de la Roma, ca mi-ar face mare, mare plăcere să candidez la Primăria Capitalei și mă gândesc foarte serios, dar încă nu am ales capitala. Încă nu știu dacă să candidez la Roma, să candidez la Londra, la Paris sau la Madrid”, a comentat acesta.
Orașele din Diasporă cu mulți români, o oportunitate
Totuși, el a subliniat că atât Bucureștiul, cât și alte orașe cu comunități semnificative de români ar putea reprezenta o oportunitate. Liderul PNL a sugerat, în context, posibilitatea de a implica resursele în alte direcții. El a oferit în acest sens exemplul Romei, unde se află o comunitate de 300 de mii de români.
„După ce vom hotărî împreună în care dintre capitale să candidez, vă promit că voi candida. După care, discutăm și de București. La București avem un candidat, pe domnul Cătălin Cîrstoiu, dar dacă domniile lor insistă, repet, avem Roma cu o comunitate de 300 de mii de români, putem să facem un pic de efort, punem măcar un viceprimar, dacă nu un primar. Avem Madridul cu încă 300 de mii, cu un mic efort, măcar 2-3 zone le luăm fără probleme.”, a spus acesta, în timpul vizitei sale în Italia.
Reacția liderului liberal vine pe fondul speculațiilor apărute în presă privind posibila retragere din cursă a lui Cătălin Cîrstoiu.
Potrivit informațiilor prezentate de Antena 3, două nume noi au apărut pe lista posibililor candidați ai coaliției. Sebastian Burduja și Rareș Bogdan sunt văzuți ca potențiali candidați de impact din partea coaliției.