Într-o discuție purtată la Realitatea Plus, Rareș Bogdan a vorbit despre evoluția PNL în ultimii ani. Europarlamentarul susține că au existat perioade complicate, într-adevăr, însă cel mai important este ca PNL să depășească orice obstacol și să își adune ”toate aripile care au plecat de-a lungul timpului”.
„PNL a avut perioade mai complicate in care au existat 5-6 forte politice pe scena politica si perioade in care toate aceste forte s-au strans. Este foarte important ca PNL sa reuseasca sa adune toate aripile care au plecat plecat de-a lungul timpului din PNL, pentru ca sunt mult mai multe lucruri care ne apropie”, a spus Rareș Bogdan.
Totodată, el a vorbit și despre fuziunea PNL cu alte partide. Potrivit europarlamentarului, s-au spus cuvinte grele, însă acest lucru nu a schimbat principiile PNL. Rareș Bogdan a subliniat faptul că liberalii au lăsat mereu ușile deschise, drept urmare au existat discuții cu ALDE, cu Mișcarea populară, dar și cu u partidului domnului Catarama.
Foștii liberali se întorc în PNL
El a subliniat faptul că aceste trei partide politice ”au avut un loc important în istoria PNL din ultimii 32 de ani”. Totodată, Rareș Bogdan a mai precizat că liberalii vor face tot ceea ce vor putea pentru a-și aduce foștii coelgi înapoi în partid, purtând negocieri cu fiecare în parte.
„De-a lungul timpului au existat și cuvinte dure, dar cu toate astea este mult mai important acum să construim un pol liberal puternic în jurul PNL și de asta noi am deschis ușile și am început discuții atât cu ALDE, cu partidul Mișcarea Liberală, și cu partidului domnului Cataramă, pentru că fiecare dintre cei care sunt la aceste forțe politice au plecatdin cadrul PNL și au avut un loc important în istoria PNL din ultimii 32 de ani, iar eu cred că e nevoie pe scenă politică că PNL să rămână unicul reprezentant al dreptei, atât din punct de vedere ideologic, cât și pozitionarilor economice, al doctrine economice.
De asta vom face tot ce ține de noi pentru a-i aduce pe toți acești foști colegi ai nostril în cadrul PNL, stand cu fiecare, negociand cu fiecare, pentru că împreună putem fi mai puternici. Va fi o bătălie cruntă”, a precizat Rareș Bogdan, la Realitatea PLUS.