Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, neagă orice zvon referitor la schimbul de premieri. Mai exact, acesta susține că liberalii nu iau în calcul, în momentul de față, o eventuală rocadă a premierilor cu cei de la PSD.

Totodată, el a mai subliniat faptul că, pentru a se întâmpla acest lucru trebuie să fie votată o astfel de decizie în partid mai întâi. Rareș Bogdan a mai menționat că ” un lider PNL nu are nici măcar curajul să propună așa ceva, să fie un lider de la PSD premier prima dată”.

„Îi asigur că nu se pune în discuție (n.r.: sistemul prin care premierul să fie schimbat între PSD și PNL). E o metodă de a pune presiune, fără să aibă informații din interiorul negocierilor. Nu se pune problema ca PNL să cedeze poziția de premier sau să accepte la o eventuală rotativă. Primul lucru pe care PNL trebuie să-l facă: în eventuala rotativă un lider PNL nu cred că are nici măcar curajul să propună așa ceva, să fie un lider de la PSD premier prima dată”, a declarat acesta.

Rareș Bogdan a mai adăugat că discuțiile de luni seară au vizat tema justiției, finanțelor și a muncii, iar ultimele detalii urmează să fie stabilite în cursul zilei de mâine.

„Dacă o să ajungem la negocieri să propunem sistemul de rotativă trebuie propusă prima dată o astfel de decizie în BEX și apoi în BPN al PNL. Prima variantă ca premier să fie PSD nu se pune în discuție în momentul de față în PNL!

Cine ar putea fi noul premier

La discuția respectivă au fost finalizată tema justiției, la finanțe și muncă. Cei trei lideri vin mâine la 13.00 în formulă completă și prezintă ultimele informații”, a spus Rareș Bogdan, la Digi24.

În ciuda declarațiilor făcute de Rareș Bogdan, surse politice au declarat pentru news.ro că l-a discuțiile de luni seară s-a luat în calcul ca PNL şi PSD să dea premierul, prin rotaţie, timp de un an şi jumătate.

Totodată, aceleași sursei au mai spus că Florin Cîţu ar fi transmis chiar că ar fi de acord ca primul premier să fie dat de PSD. Pe de altă parte, problema liberalilor este că scenariul rotaţiei premierilor nu a fost validat în forurile de conducere. În acest context, o negociere la nivel de preşedinţi de partid nu are nicio valoare atâta vreme cât Florin Cîţu nu ia mandat de la conducerea partidului. Forul care trebuie să valideze o astfel de variantă este Consiliul Naţional.

Surse liberale au declarat ulterior însă că o astfel de propunere va fi dificil de acceptat de liderii PNL din teritoriu care au acceptat cu greu faptul că partidul a început negocierile cu PSD, iar impunerea unui premier de la PSD ar fi de neconceput.