Eurodeputatul Rareș Bogdan, liderul delegației române din PPE, spune că Planul Național de Redresare și Reziliență „va fi gata luni ca să fie depus” la Comisia Europeană.
„S-au discutat temele majore, s-au discutat actele de investiții, premierul Cîțu a anunțat sumele care vor ajunge pe diverse zone, ați văzut, de la zona de gestionare a apei, la zona de învățământ, la zona de educație, la zona de infrastructură rutieră și feroviară, 7,8 miliarde. Dânsul a anunțat zonele spre care se vor îndrepta investițiile. A anunțat că România a hotărât să ia atât cei 14,5 miliarde granturi, cât și împrumuturile cu dobândă de 0,5%, care e o dobândă foarte bună, fiindcă e greu să faci investiții”, a declarat Rareș Bogdan referitor la prezentarea PNRR în plenul Parlamentului, miercuri seara la B1TV.
Planul va fi gata luni
Întrebat ce a mai rămas de lucrat la PNRR, având în vedere că eurodeputatul Victor Negrescu susține, precum președintele PSD, că planul nu este gata, Rareș Bogdan a adăugat:
„Va fi gata luni ca să fie depus. Lucrurile sunt extrem de simple. Avem miniștri care au depus, practic, toate documentele. Domnul Ghinea vine în fața Comisiei cu PNRR și domnia sa, ulterior depunerii, sunt convins că îl va detalia împreună cu premierul Cîțu. Acum, eu deja am dat foarte multe elemente și au sărit unele dintre județe în capul meu că de ce se fac investiții în spitale într-un județ, și nu în altul. Trebuie să înțeleagă lumea, PNRR nu rezolvă toate problemele României. PNRR este un ajutor.
Uniunea Europeană – această familie din care suntem onorați să facem parte și e o bucurie, și românii trebuie să înțeleagă să nu cadă în niciun caz pradă acelei retorici anti-europene pentru că este falsă, fără Europa, în această perioadă, pentru România era imposibil să reziste, iar inclusiv acești bani, care sunt un adevărat Plan Marshall, vin tocmai datorită apartenenței noastre la Uniunea Europeană. Vom veni cu investițiile, vom veni cu planul prezentat și românii vor putea vedea ce se întâmplă cu banii. Banii nu îi ia PNL, banii îi iau investițiile din România”, a spus Rareș Bogdan.
Sursă foto: Facebook Rareș Bogdan