Rareș Bogdan a ținut să ofere un răspuns după ce a fost surprins cu ceasul Rolex la mână, în timp ce se promova produsele românești  la o piaţa din Şimleul Silvaniei.

Liderul PNL a ținut să arate că este sunt un om asumat. De aceea, e explicat el, își permite să poarte ceasuri și haine mai scumpe. Europarlamentarul PNL a subliniat că, în declaraţia sa de avere, are trecute ceasuri de 200.000 de euro.

”Am ceasuri în declaraţia de avere de 200.000, am câştigat bani la Realitatea, din presă. Iertaţi-mă, ce vreţi să fac?”, a mai spus el.

Rareș Bogdan nu vrea să pară altceva decât este

Rareș Bogdan a menționat că, fiind o persoană asumată, își permite să nu meargă în salopetă. Acesta a ținut să amintească că înainte de a face în politică, a lucrat în privat.

”Eu sunt un om asumat, de asta îmi permit să port şi ceasuri de care vreau eu şi costumele, eu nu mă duc în salopetă şi nu-mi pun ceas Pobeda să fie fericiţi socialiştii lui Ciolacu, port ce vreau eu şi cum vreau eu, pentru că am lucrat în mediul privat şi pentru că îmi permit să fac asta”, a spus Rareş Bogdan.

Liderul PNL refuză să-i facă pe plac lui Ciolacu

Liderul PNL a oferit, astfel, o explicație legată de faptul că, în timpul unei vizite la o piaţa din Şimleul Silvaniei, a fost observat cu un ceas Rolex de 30.000 de euro.

Rareș Bogdan a răspuns și la întrebarea dacă acest gest este unul moral, ținând cont de valoarea fabuloasă a modelului de ceas marca Rolex.

El a punctat că nu se va îmbrăca ca Mao Zedong să-i facă pe plac liderului PSD, Marcel Ciolacu. În plus, liberalul a precizat că problemele românilor sunt cu totul altele.

”Doamnă, e ceasul meu. Uite, acum am altul, mai ieftin e drept, nu-i aşa de scump, ăsta cred că este vreo 10.000. Am ceasuri în declaraţia de avere de 200.000, am câştigat bani la Realitatea, din presă.

Iertaţi-mă, ce vreţi să fac? Vreţi să mă îmbrac ca Mao Zedong să-i placă lui Ciolacu, să mă îmbrac în ăla şi să-mi iau ceas Pobeda? Hai să fim serioşi, asta e problema românilor? Lor le place Pobeda, că ăla îl avea Stalin, nepoţii lui”, a subliniat liderul PNL.

Nicolae Ciucă are un ceas de 900 de lei la mână

Nicolae Ciuca
SURSA FOTO: Facebook

La rândul său, Nicolae Ciucă a dat și el o replică pe marginea ceasului lui Rareș Bogdan. Președintele PNL a ținut să arat că el are un ceas de 900 lei la mână. Șeful liberalilor a spus că nu are un ceas de 30.000 euro, ci unul de 900 lei.

Acesta a mai precizat că este o chestiune de alegere personală. În opinia sa, fiecare îşi dozează ceea ce are şi ceea ce a dobândit de-a lungul vieţii cum consideră.

Nicolae Ciucă a mai arătat că merge frecvent la cumpărături, nu doar atunci când are activități în teritoriu și în fața camerelor de filmat.

“Am trecut printre lume. Românii să ştiţi că îşi manifestă îngrijorarea faţă de situaţia curentă, fiecare discută şi îşi prezintă propria părere despre situaţia ca atare”, a completat acesta.

Fostul premier nu apelează la antemergător

Fostul premier al PNL a explicat că nu are și nu a avut antemergător pentru a circula mai ușor în București și în țară.

Dimineața înfruntă, ca orice bucureștean, traficul aglomerat până la locul de muncă. Întrebat dacă se circulă greu, Nicolae Ciucă a recunoscut că da. Din acest motiv alege să plece mai devreme de acasă.