Cunoscutul realizator tv, Rareș Bogdan și-a anunțat, în direct, marți seară, demisia de la Realitatea tv. Decizia lui Bogdan vine după ce doi colaboratori ai postului de televiziune - Oreste Teodorescu și Oana Stănciulescu au fost interziși la Realitatea TV de către Cozmin Gușă.
Realizatorul tv, Rareș Bogdan a spus că nu are nimic să-i reproșeze lui Cozmin Gușă dar că pune câteva condiții pentru a mai rămâne la Realitatea tv.
”Nu am nimic să-i reproșez domnului Gușă. Am avut libertate totală de expresie. Condițiile mele de a mai rămâne la acest post de televiziune, care nu știu ce vrea, sunt simple: domnul Pastia este concediat, iar colegii mei, Oreste Teodorescu și Oana Stănciulescu revin în emisiune. Am fost cel mai liber. Nu am altă ofertă, nu am altă intenție de a pleca la altă televiziune. Îmi văd drumul doar aici și sper să-mi continui drumul doar aici. Dar, pleacă Pastia și revin Oreste Teodorescu și Oana Stănciulescu, oameni stindar impotriva ciumei rosii”, a spus Rareș Bogdan, în emisiunea sa de la Realitatea tv.
Cu puțin timp în urmă de decizia lui Rareș Bogdan, cunoscutul jurnalist Oreste Teodorescu a susținut că i-a fost interzisă apariția la Realitatea TV. Acest lucru s-ar fi întâmplat doar cu un minut înainte de a intra în direct
Jurnalistul a spus, pe Facebook, că ar fi fost interzis la Realitatea TV. Oreste a aflat de acest lucru, chiar în sediul televiziunii, unde i s-a comunicat că nu mai poate apărea pe post.
„Astăzi, cu un minut înainte sa intru in platoul Jocuri de putere, am fost interzis la Realitatea…După cinci ani de combat împotriva Ciumei Roșii, pentru ca nu am marșat la ideea partidului Realitatatea, și pentru ca politicul nu mai are nici o legătura cu jurnaliștii independenți, cu părere de rău pentru publicul celei mai bune emisiuni din România, cu regretul ca îl las singur pe Rares, între lupi, fără sa îmi doresc asta, va spun la revedere! Sper sa ne reintalnim televizat cât mai curând! Rămân același soldat unei cauze drepte pentru țara mea! Nu pot fi complicele nici unei mașinațiuni…”, scrie Oreste pe Facebook. El a adăugat și un P.S. , spunând “că cel mai șocat a fost prietenul meu for ever, Rares, care a primit vestea odată cu mine… Oare cât s-a încasat pentru excluderea Oanei Stanciulescu și a mea de la Realitatea? Sper măcar sa fi meritat!!! Din păcate, sunt convins ca adevarata ținta este Rares și incăpățânarea lui de a rămâne o insula de antibolșevism și dragoste de o Românie frumoasa…”