Rareș Bogdan, despre eliminarea pensiilor speciale: CCR și Avocatul Poporului ne-au blocat

Rareș Bogdan

Sursă: Facebook, Rareș Bogdan

O utilizatoare de Facebook i-a reproșat, miercuri, prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, că nu s-a ținut de cuvânt și că Guvernul PNL nu a desființat pensiile speciale în 30 de zile. Despre acest subiect, Rareș Bogdan a precizat că CCR și Avocatul Poporului i-au blocat de fiecare dată și le-au anulat demersul.

O utilizatoare de Facebook i-a reproșat, miercuri, prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, că nu s-a ținut de cuvânt și că Guvernul PNL nu a desființat pensiile speciale în 30 de zile, așa cum a promis.

În replică, Rareș Bogdan a precizat că, până acum, au reușit să taie pensiile speciale ale parlamentarilor, definitiv. Mai mult, spune liderul PNL, liberalii au reușit să voteze de două ori tăierea și impozitarea pensiilor speciale, însă CCR și Avocatul Poporului i-au blocat de fiecare dată și le-au anulat demersul.

„Doamna Maican, am reușit sa tăiem pensiile speciale ale parlamentarilor definitiv, pana acum. Și am reușit sa votam de doua ori tăierea și impozitarea tuturor pensiilor speciale, însă CCR și Avocatul Poporului ne-au blocat și anulat demersul”, a reacționat Rareș Bogdan.

Mesajul inițial a lui Rareș Bogdan

Europarlamentarul PNL a ținut să le spună românilor că nu trebuie să-și piardă răbdarea și că ușor-ușor lucrurile vor fi din ce în ce mai bine.

„Pas cu Pas. Putintica răbdare, va rog, se va resimțit și in traiul zilnic. Nu ne cereți sa facem in 6 luni, ce nu au făcut alții in 30 de ani. Schimbam Romania. Nu va pierdeți încrederea. Schimbam Romania in bine!”, a spus Rareș Bogdan.

Mesajul Ralucăi Turcan

Totodată, despre acest subiect a scris și Raluca Turcan.

„Comisia Europeană crește încrederea în actualul Guvern și estimează un plus de 7,4% a PIB. Anterior, FMI, recunoscut pentru estimările sale pesimiste, ne anunța că vom avea o creștere de minimum 7%. Este cea mai mare creștere economică din ultimul deceniu și cea mai rapidă din Uniunea Europeană”, a scris ministrul Muncii.

Ea a explicat că această creștere economică puternică reprezintă o confirmare a eficienței și corectitudinii măsurilor guvernamentale luate în acest an de Guvernul PNL.  În opinia sa, evoluția pozitivă a economiei este argumentul major pentru care România trebuie să continue cel puțin 8 ani cu o echipă guvernamentală liberală, care și-a dovedit prin fapte adevărata performanță.

„Și asta nu-i totul! Reformele abia au fost demarate! Am toată încredere că schimbările pozitive aduse României de actualul Guvern condus de Florin Cîţu, vor covinge tot mai mulți colegi liberali că și PNL, partidul de la care românii au cele mai mari așteptări, are nevoie de o schimbare pozitivă majoră”, a punctat Raluca Turcan.

Sursă foto: Facebook Rareș Bogdan