Rareș Bogdan, despre președintele țării: „Niciun politician nu își permite să îi spună lui Klaus Iohannis în față”

Rareș Bogdan, membru PNL, a vorbit despre relația pe care majoritatea politicienilor din România o au cu președintele țării, Klaus Iohannis. Totol vine în contextul în care Rareș nu-l crede pe Dan Barna privind discuția pe care ar fi avut-o cu Iohannis.

Rareș Bogdan consideră că niciun politician din România, din Opoziție, nu își permite să îi spună lui Klaus Iohannis în față că nu îl susține.

„Faptul că domnul Barna anunță că nu îl susține pe domnul Iohannis, nu încurcă cu nimic lucrurile, dar permiteți-mi să mă îndoiesc că vreun politician din România, din Opoziție, își permite să îi spună lui Klaus Iohannis în față: Nu vă susțin. Domnul Barna e din Sibiu și îl cunoaște foarte bine pe domnul Iohannis și știe că el uită greu. E o persoană care prinde extrem de repede și uită extrem de greu. Permiteți-mi să mă îndoiesc că a avut loc dialogul dintre domnul Barna și domnul Klaus Iohannis. Eu spun că e bine ca teribilismele să înceteze pentru că nu cred că cineva din Opoziție își permite să vorbească așa cu Klaus Iohannis. Are o forță electorală și o statură politică și e greu să te duci mai ales în Palatul Cotroceni și să îi spui asta. Permiteți-mi să mă îndoiesc”, a spus Rareș Bogdan, prezent prin legătură telefonică, în emisiunea lui Victor Ciutacu, de la România TV.

Dan Barna susține că a avut o discuție cu Klaus Iohannis.

„Ceea ce i-am spus președintelui Iohannis, repet, este că vom avea candidat în primul tur al alegerilor și ne-a spus că ”este foarte normal să aveți așa ceva pentru că aveți un sfert de Românie care v-a votat”. Acesta a fost schimbul de replici. Nimic altceva”, a spus Dan Barna, într-o intervenție la același post de televiziune.