Victoria categorică a lui Klaus Iohannis din turul al doilea al alegerilor prezidențiale le-au dat aripi liberalilor. Aceștia vor să pună mâna pe toată puterea în România și anunță un adevărat cutremur pe scena politică autohtonă.
Primul care a devoalat planul secret al liberalilor a fost europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan. Acesta a anunțat că PNL forțează alegerile anticipate pentru a avea o majoritate parlamentară lejeră în parlament. Fostul jurnalist este convins că în urma rezultatului de la prezidențiale este foarte posibil să se genereze o majoritate în Parlament care să respingă două Guverne la rând și să provoace alegerile anticipate.
Rareș Bogdan a oferit și un scenariu care ar trebui urmat. „Absolut de acord și răspund un DA mare. Vom avea alegeri anticipate, sunt convins de asta, în următoarele șase luni de zile, cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a spus europarlamentarul la RFI.
Fostul jurnalist știe și cu s-ar putea reuși acest lucru. „Este o strategie a noastră, o strategie atât a președintelui, cât și a PNL. Este și o dorință a mea, dar este o strategie bine pusă la punct a PNL în această idee, strategie pe care o vor susține și partenerii noștri până mai ieri în Opoziție, care susțin formula guvernamentală în frunte cu Ludovic Orban”, a explicat europarlamentarul PNL.
Cum vrea PNL să ajungă la anticipate
De altfel, și premierul Ludovic Orban a anunțat duminică seară că în cazul unui acord politic larg în Parlament, cei de la PNL vor susține căderea a două Guverne succesive pentru a se ajunge la alegeri parlamentare anticipate în cel mai scurt timp.