Cazul de luare de mită al lui Dumitru Buzatu va afecta întreaga putere
Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a vorbit despre fostul președinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD). Se pare că el nu este surprins de cazul de corupție în care a fost implicat social-democratul.
Potrivit lui, acțiunile sale nu vor afecta PNL, ci întreaga putere pentru că „atunci când ești într-o guvernare, alături de un partener al cărui lider sau unul dintre lideri are astfel de acțiuni, sigur că există un efect care se îndreaptă spre” toată lumea.
„Nu, n-am fost deloc surprins (de faptul că Dumitru Buzatu a fost prins primind mită). A fost o surpriză că la nivelul anului 2023, se pot vedea astfel de acțiuni care țin de Medellin sau de zone din America de Sud. Adică imaginile mi s-au părut imagini din filme văzute la televizor sau pe Netflix.
(Acest caz) nu afectează PNL. N-are nicio legătură PNL cu ce s-a întâmplat acolo, dar e clar că atunci când ești într-o guvernare, alături de un partener al cărui lider sau unul dintre lideri are astfel de acțiuni, sigur că există un efect care se îndreaptă spre întreaga putere.
Totuși, mă bucur că s-a acționat rapid în cazul acestui individ din partea partenerilor”, a declarat Rareș Bogdan în cadrul emisiunii TV „Briefing” de pe Digi24.
Au apărut noi imagini cu Dumitru Buzatu
Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant în momentul în care primea 1,25 de milioane lei mită. Banii erau marcaţi de DNA. Ieri a apărut un video în care se vede cum preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui a primit banii. Ei i-au fost dați de prietenul său Emil Savin, supranumit „regele asfaltului”.
Apoi, a mai apărut un filmuleț. El a fost difuzat de România TV. În acesta se poate observa cum procurorii aleargă și îl scot cu forța din mașină pe Dumitru Buzatu. După ce a luat şpaga de 1.25 milioane lei a pus banii în maşina proprie.
Preşedintele CJ Vaslui a fost înconjurat de maşinile procurorilor anticorupţie. Pe drum a fost oprit de procurorii anticorupţie, care urmăriseră toată „tranzacţia”. Unii procurori s-au dat drept pescari şi l-au urmărit îndeaproape de la primirea banilor, până la plecarea lui de la pescuit.