Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a vorbit recent despre alegerile din cadrul partidului. Astfel, acesta a menționat procentul cu care crede că echipa lui Florin Cîțu va câștiga.
Cu ce procent ar putea să câștige echipa lui Florin Cîțu alegerile din partid? Cifra oferită de Rareș Bogdan
Potrivit celor spuse de Rareș Bogdan, este exclusă participarea lui la alegerile din PNL, deoarece și-a asumat susținerea pentru Florin Cîțu.
„Este exclusă participarea mea la alegerile din PNL. Eu mi-am asumat susținerea pentru Florin Cîțu și voi fi prim-vicepreședinte în cadrul acestei echipe. Putem obține peste 70 la sută din voturi.
Este absolut normal ca cel care câștigă să aibă conducerea PNL și Guvernul. Este abosolut normal ca și din tabără pierzătoare să ocupe poziții în Biroul Executiv Național. PNL nu hotărâște prin reprezentanții săi remanierile”, a declarat Rareș Bogdan.
De ce i s-a alăturat lui Florin Cîțu?
Anterior, Rareș Bogdan a explicat de ce i s-a alăturat lui Florin Cîțu. Declarația lui Rareș Bogdan a fost făcută luni, 26 iulie, la conferinţa de alegeri a PNL Constanţa.
„În politică e altfel ca în business sau în presă. Nu poţi de unul singur chiar de ai fi Ronaldo, Messi sau Hagi, nu poţi decât într-o echipă. Acum vorbim despre echipă, de oameni cu viziuni, vorbim despre oameni pe care în campaniile electorale în 2019, 2020, i-am dat drept exemplu, Boc, Flutur, exemple de succes ale unor primari care au schimbat faţa unor oraşe sau judeţe. Peste trei ani, în campania electorală 2024, vom putea folosi şi echipa Vergil Chiţac – Mihai Lupu ca exemplu de a schimba faţa unui oraş sau a unui judeţ”, a transmis Rareş Bogdan.
De asemenea, acesta a punctat că peste trei ani „vom putea să arătăm cu degetul spre nimeni şi vom putea vorbi despre realizările unui guvern, coaliţii, PNL, care schimbă viaţa românilor.”
„Peste trei ani nu vom putea să arătăm cu degetul spre nimeni şi vom putea vorbi despre realizările unui guvern, coaliţii, PNL, care schimbă viaţa românilor. Vom merge cu ceea ce am făcut, cu proiectele noastre, investiţii, reformele atât de aşteptate de români. Întrebat de jurnalişti de ce m-am alăturat lui Cîţu, pentru că ştiu ce se întâmplă la nivelul european, ştiu ce înseamnă un premier vizionar economic, un finanţist care înţelege jocul internaţional şi întelege că baza PNL şi a unei guvernări de succes este una parteneriat de succes cu primarii”, a conchis Rareş Bogdan.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea