Viitorul pentru Rareș Bogdan este extrem de imprevizibil. Cel puțin așa susține un cunoscut analist politic, care a făcut o serie de afirmații legate de viitorul politic al liderului PNL.
Rareș Bogdan riscă să fie exclus din PNL sau, din contră, să ajungă șeful liberalilor. Această teorie a fost susținută de Stelian Tănase într-un interviu acordat Radio Top Suceava, Stelian Tănase. El s-a referit la ieșirile publice ale lui Rareș Bogdan.
Stelian Tănase a comentat dorința lui Rareș Bogdan de a genera aproape în fiecare zi știri pentru primele pagini ale ziarelor.
„Eu cred că el va termina exclus din PNL. Sau va fi şeful PNL-ului. N-are alternativă în jocul periculos în care a intrat. El vrea orice pentru mărire, dar din prima zi în care a intrat (n.r. în partid), ţinta era şefia PNL-ului.
Cred că i s-a şi promis, nu ştiu de unde, dar din informaţiile mele, şi am multe informaţii de la liberali, cunosc pe toată lumea acolo, cam aşa a fost jocul. I s-a promis marea cu sarea numai să intre în partid”, a declarat Stelian Tănase.
Șansele de a avea anticipate
Stelian Tănase a comentat și pe marginea posibilității de a fi organizate alegeri parlamentare anticipate
„Constituţia pe care noi o avem a fost făcută în aşa fel încât să se încurce unii pe alţii. Calculul sau întrebările sunt simple: să mai stea ţara cu acest parlament ales prea de mult timp în urmă şi care nu mai reflectă realitatea din teren sau să se forţeze alegeri anticipate şi această situaţie să se schimbe? Sigur, dacă aveam o Constituţie mai inteligentă, preşedintele dizolva parlamentul şi provoca alegeri anticipate fără multă cheltuială în două săptămâni, iar lumea se prezenta la urne”, a punctat Stelian Tănase.