„Referendumul ne arată că această ţară nu vrea să fie un rai al infractorilor, nu promovează hoţia, ne arată normalitatea dintr-o ţară care ţine la valorile europene”, a spus Rareş Bogdan.
„Nu e nimic rău să sune patriotc. Nu naționalist. România în primul rând înseamnă România în prima familie la nivel european, România în familia cea mai importantă, cea mai influentă la nivel european, România înainte de orice, interesul României apărat în Europa, respectând absolut tot ceea ce înseamnă Europa și comportamentul european, România și românii apărați în fața orcui, inclusiv în fața domnului Kurz (cancelarul Austriei, n.red.). Ați auzit vreun pesedist, mare patriot, să-i apere pe românii, 350.000, din Austria. O parte din ei au copii, copiii lor de ce să primească alocații din România la valoarea de 300 de lei, și acelea dublate de PNL prin inițiativa lui Robert Sighiartău, și să nu primească cei 420 de euro din Austria. L-ați văzut pe vreunul să facă o interpelare? Nimic”, a mai declarat Rareș Bogdan.