Rareș Bogdan îl desființează pe Traian Băsescu: E absolut diabolic ceea ce face

Traian Băsescu, Elena Udrea

SURSA FOTO: YouTube, Gândul

Potrivit PNL, Traian Băsescu ar avea „o problemă cu Elenele blonde”. În trecut, fostul președinte al României a adus-o la conducerea țării pe Elena Udrea, acum ar încerca să o ajute pe Elena Lasconi să ajungă la puterea statului. Cât de mult s-a implicat el în campania electorală?

Traian Băsescu o vrea pe Elena Lasconi la Palatul Cotroceni?

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan crede că Elena Lasconi, candidatul USR pentru funcția de președinte al României, va ajunge la un scor de o singură cifră în ziua votului cu ajutorul lui Traian Băsescu.

„Traian Băsescu își dorește să-și împlinească visul – o Elena blondă la Cotroceni?”, a fost întrebat liberalul.

În opinia sa, fostul președinte al României pare să fie obsedat de „Elene”. În loc să se dedice vieții de familie, Traian Băsescu încearcă să o promoveze pe Elena Lasconi și să o asocieze cu moștenirea sa politică. Potrivit spuselor sale, Traian Băsescu încearcă acum, printr-un „ultim efort”, să impună un candidat USR la Cotroceni, dar acest demers, spune el, se va solda cu un eșec.

Conform lui, asocierea dintre Traian Băsescu și Elena Lasconi va avea un impact negativ asupra ei, ceea ce va duce la scăderea popularității sale la nivelul electoratului. El anticipează că fostul președinte al României va constata, după alegerile prezidențiale, influența limitată pe care o mai are asupra opiniei publice din România.

„Domnia sa a trăit permanent cu această idee, a avut problema ”Elenelor”. În România, s-a trăit permanent cu această problemă a ”Elenelor”: fie că a fost Elena Lupescu, fie că apoi, în dictatură, Elena Ceaușescu, apoi Elena Udrea. Traian Băsescu, în loc să își plimbe nepoțeii în parc, se ocupă să aducă o altă ”Elena” și să o lipească de ceea ce a creat dânsul.

N-a vorbit niciodată despre destinele distruse, despre crearea acestui stat paralel care a nenorocit, a îngropat oameni de afaceri, business-uri, a terorizat România. A intrat în zona justiției, a cotropit serviciile de informații și, acum, pur și simplu, trezit parcă într-o ultimă încercare de a-și impune un om la Cotroceni, printr-o lovitură totală, încearcă împingerea Elenei Lasconi spre un scor.

Vă asigur că va avea o surpriză complet neplăcută, iar duminică noaptea va vedea exact influența de care se mai bucură la nivelul poporului român. România nu mai vrea astfel de personaje care au încercat să distrugă libertatea de expresie, capitalismul românesc și tot ce a însemnat frumusețea democrației în România.

Băsescu, lipindu-se de Elena Lasconi, o trage în jos și îi creează o mare problemă. Să continue! Iar disperarea sa de a încerca să impună același proiect toxic care ne-a terorizat timp de 10 ani va avea drept rezultat faptul că această doamnă va coborî la o singură cifră în ziua votului”, a răspuns europarlamentarul PNL.

Ce crede PSD despre alianța Băsescu-Lasconi?

La rândul său, Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru funcția de președinte al României, a vorbit despre sprijinul politic oferit Elenei Lasconi de către fostul președinte al României, dar și despre sprijinul politic oferit de Klaus Iohannis lui Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru funcția de președinte al României.

Social-democratul s-a plâns de participarea candidaților USR și PNL în scrutinul prezidențial, criticându-i pentru „divizarea românilor între stânga și dreapta”.

În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat în campania electorală, social-democratul rămâne optimist. Este conștient că „lumea se schimbă”, „copiii noștri gândesc diferit de noi” și „își doresc altceva”. El și colegii săi din PSD au muncit opt luni de zile pentru a face un plan pentru România. Spre deosebire de contracandidații săi, care n-au vorbit de niciun plan pentru viitorul țării.

„Iar avem un blestem pe capul românilor? Trebuie să alegem între candidatul susținut de Traian Băsescu și cel susținut de Klaus Iohannis? Au adus toată această ură. Am sperat că acel moment a fost depășit. Sunt interese ale unor oameni care au probleme cu legea, normal că doresc să influențeze din nou aceste alegeri.

Dar lumea se schimbă cu o viteză și dinamică pe care nu ne-o putem închipui. Copiii noștri GÂNDESC diferit de noi, își doresc altceva. Uitați-vă la domnul Ștefăniță, la domnul Negrescu. Vrem să venim cu reforma, cu schimbări structurale, dar cu obiceiuri vechi. Suntem după 30 de zile de campanie în care nu s-a vorbit niciun plan pentru România. Am muncit cu colegii mei 8 luni să facem acest plan”, a spus el într-o intervenție TV.

În spatele Elenei Lasconi sunt Coldea și Băsescu

De altfel, comentatorul politic Mugur Ciuvică este ferm convins că în spatele ei se află Traian Băsescu și fostul adjunct al SRI, Florian Coldea.

„În spatele Elenei Lasconi sunt un președinte corupt, fost turnător la Securitate (Băsescu), un șef de serviciu secret urmărit penal pentru că lua bani pentru a aranja dosare în justiție (Coldea) și ce a mai rămas din sistemul corupt și clientelar creat de aceștia. În spatele Elenei Lasconi se află Traian Băsescu, un fost turnător la Securitate care a patronat un sistem corupt și clientelar. Instanțele de judecată au constatat că până și campaniile sale electorale au fost făcute cu bani primiți ca mită.

În spatele Elenei Lasconi se află Florian Coldea, fostul șef al SRI obligat să demisioneze în ianuarie 2017, după ce s-a aflat despre cadourile pe care le primea de la Sebastian Ghiță. În prezent, Coldea e inculpat și se află sub control judiciar pentru aranjarea de dosare în justiție.

În spatele Elenei Lasconi se află ce a mai rămas din sistemul represiv și corupt creat de Băsescu și Coldea care s-au folosit de serviciile secrete pentru a-și subordona justiția și de justiție pentru a păstra puterea”, susține el.