Cei trei au fost surprinși în fotografie la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL de luni, 9 martie, unde a fost prezent şi senatorul Vergil Chiţac, depistat pozitiv la testul pentru infecţia cu virusul Covid-19.
Rareș Bogdan a scris recent pe social media că se află în autoizolare la domiciuliu și a primit deja rezuzltatul testului COVID-19 care este unul negativ. Liberalul a ținut de asemenea să le recomande românilor să evite pe cât posibil să iasă din casă. Acesta consideră că doar specialiștii au acum cuvântul și are mare încredere în doctorii Arafat, Tataru, Cercel, Rafila.
„Mi-au ajuns rezultatele testului COVID-19 facut ieri la ora 12.00. Rezultatul este NEGATIV. Sunt in autoizolare acasa si va invit pe toti sa incercati sa evitati cat mai mult posibil drumurile si locurile publice. Sunt convins ca vom depasi impreuna si aceasta situatie. Cred ca in continuare scolile trebuie sa ramana inchise, iar circulatia in Mall-uri ar trebui restrictionata. Cu cat vom sta mai izolati unii de altii in aceasta perioada, cu atat vom reusi sa oprim raspandirea virusului. Specialistii au cuvantul acum si eu sunt unul dintre cei care am totala incredere in doctorii Arafat, Tataru, Cercel, Rafila”, a anunţat Rareş Bodgan pe social media.
România se află în Scenariul 3 de combatere a COVID-19 și a fost decretată stare de urgență
În contextul extinderii epidemiei provocate de noul tip de coronavirus, în România a fost decretată starea de urgenţă. Starea de urgenţă este reglementată de articolul 93 al Constituţiei României, dar şi de Ordonanţa de urgenţă numărul 1 din 1999.
De asemenea, România intră, oficial, în Scenariul 3 al epidemiei de coronavirus după ce numărul de cazuri a depășit 100. Grupul pentru comunicare strategică al DSU precizează că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu există confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).